Proiect PHARE de pregătire profesională În vederea perfecţionării continue a celor care desfăşoară activităţi în domeniul agricol sau a celor care doresc o recalificare, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, în cadrul proiectului PHARE 2002, nr. Ro 2002/000 - 586.05.02.02.262 a luat fiinţă un Centru de Pregătire Profesională a adulţilor. Pentru regiunea Nord - Vest, Centrul de Pregătire Profesională din cadrul USAMV Cluj funcţionează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Judeţean Bihor, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Cluj, DADR Bihor şi în colaborare cu Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Cluj şi Bihor. În cadrul Centrului de Pregătire Profesională, principalele activităţi ce stau la baza proiectului constau în realizarea instruirii pe două direcţii: calificarea şi recalificarea şomerilor, respectiv specializarea şi perfecţionarea specialiştilor în domeniul agriculturii biologice şi legislaţiei agricole din U.E.. Pentru o mai eficientă şi mai pragmatică desfăşurare a cursurilor, specialiştii din cadrul OJCA Bihor, a Centrelor Locale de Consultanţă Agricolă (CLCA) şi a Centrelor de Consultanţă (CA) au identificat potenţialii beneficiari ai proiectului. La nivelul judeţului Bihor se estimează un număr de 300 de participanţi, grupaţi în localităţile eligibile: Beiuş, Ştei, Nucet, Vaşcău şi împrejurimi. Dintre cele 22 de meserii pentru care s-a putut opta, cele mai multe solicitări au fost în domeniul legumicol, creşterea animalelor şi panificaţie. În momentul de faţă se găsesc în derulare cursurile: "Cultivarea legumelor, a speciilor horticole şi a produselor de seră" - desfăşurat în localitatea Tărcaia, la care participă 170 cursanţi; "Creşterea animalelor, activitatea fermelor pentru obţinerea laptelui" - desfăşurat în localitatea Vaşcău (40 de cursanţi); "Fabricarea pâinii şi fabricarea produselor proaspete de patiserie" - desfăşurat în localitatea Vaşcău (30 cursanţi). Durata cursurilor este de 14 săptămâni, alte cursuri urmând a se înfiinţa, iar la absolvire, participanţii primesc o diplomă care le atestă pregătirea în domeniu.