În sesiunea de admitere din septembrie Universitatea din Oradea a scos la concurs, pe lângă locurile la studiul de licenţă, şi o mulţime de locuri pentru masteranzi şi doctoranzi. Cu toate că numărul de locuri disponibile a fost mult mai mare decât anii trecuţi, concurenţa a fost acerbă la unele facultăţi.

În acest an, Universitatea din Oradea a avut aprobată scoaterea la concurs a unui număr de 551 de locuri bugetate pentru studiul de master. Acestora li s-au mai adăugat încă 3.539 de locuri de studiu de master, dar în regim cu taxă, ridicând numărul total de locuri pentru masteranzi la 3.691. În cursă s-au înscris 1.598 de candidaţi, care s-au împărţit între facultăţile şi specializările scoase la concurs. Cea mai mare concurenţă pentru locurile bugetate s-a înregistrat la Facultatea de Ştiinţe Juridice, unde erau înscrişi 5 candidaţi pentru un loc subvenţionat. Concurenţă acerbă a mai fost înregistrată şi la Facultate de Istorie Geografie, unde erau înscrişi 301 candidaţi pe 65 de locuri bugetate, la Facultatea de Litere, unde au fost 37 de candidaţi pe 10 locuri finanţate de stat. Concurenţe mici au fost la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, unde era înscris câte un candidat pe un loc bugetat, precum şi la Energetică, Arhitectură şi Construcţii. Pe lângă locurile pentru masteranzi, Universitatea din Oradea a mai scos la concurs şi un număr de 163 de locuri pentru studiile de doctorat, dintre acestea 23 fiind în regim fără taxă. Pentru ocuparea acestor locuri s-au înscris 124 de candidaţi, concursul fiind încă în desfăşurare.