Primăria municipiului Oradea organizează azi, începând cu ora 12.00, în Sala Mare, o dezbatere publică pe tema amenajării şi modernizării Grădinii Zoologice. În cadrul dezbaterii publice vor fi analizate lucrările de modernizare ce se impun a se realiza la Zoo în actualul spaţiu pe care îl ocupă pe strada Matei Basarab, nr.1, care are o suprafaţă de aproximativ 3,7 hectare. De asemenea, se va lua în discuţie posibilitatea mutării Grădinii Zoologice, într-o etapă viitoare, pe un nou amplasament, care are o suprafaţă de 10 hectare, situat pe strada Louis Pasteur (în locul fostei Staţiuni de Cercetări Pomicole). Dezbaterile publice vor sta la baza fundamentării hotărârii pe care Consiliul Local al municipiului Oradea o va adopta pentru modernizarea Grădinii Zoologice pe actualul amplasament, concomitent cu oportunitatea mutării acesteia, într-o etapă viitoare, în noul amplasament propus.

La revedere la... Pa, leu?
Faptul că în ultimii 10 ani, administraţia publică orădeană nu a investit nici un leu în reamenajarea Grădinii Zoologice din Oradea are grave repercusiuni asupra actualei stări a acestui loc de agrement. Abia anul trecut autorităţile locale s-au trezit că Grădina nu îndeplineşte criteriile pentru funcţionare şi era pe punctul de a fi închisă. Interesul scăzut al fostei conduceri a Primăriei Oradea pentru alocarea de bani pentru acest spaţiu, situat în vechea Grădină Rhedey, are un substrat politic. Grupul de consilieri UDMR a manifestat în permanenţă un vizibil interes faţă de acest spaţiu din centrul oraşului, ei susţinând mutarea animalelor de la Zoo pe un amplasament de la Paleu, acolo unde liderii UDMR deţin numeroase terenuri. Nici actualul spaţiu de 6 ha al fostei Grădini Rhedey nu este de lepădat, consilierii UDMR creionându-şi deja mai multe proiecte imobiliare în zonă.

O istorie semicentenară
Idea înfiinţării unei Grădini Zoologice în Oradea datează dinainte de Al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1831, actualul amplasament în care funcţionează Zoo a fost donat orădenilor de către fostul primar al Oradiei, groful Rhedey Lajos. Timp de peste un secol, aici a funcţionat o frumoasă grădină publică, de care s-au bucurat toţi orădenii. Abia din 1958 Grădina Rhedey a fost transformată într-o Grădină Zoologică, aici funcţionând şi o impresionantă seră dendrologică, care adăpostea plante reprezentative de pe întregul mapamond. Actuala Grădină Zoologică este amplastă sub un pod vegetal alcătuit din arbori seculari, care o face unică în lume.

"Jungla" e la ea acasă
Din păcate, dezinteresul autorităţilor locale faţă de întreţinerea acestei zone de agrement a lăsat urme adânci asupra spaţiului actual pe care au fost ridicate cuştile pentru animale. Din cele 6 ha de teren, doar pe 3,7 ha a fost amenajată Grădina Zoologică. Diferenţa de suprafaţă, inclusiv vechea seră, este concesionată de ceva timp către RER Ecologic Service. În tot acest timp, sera a fost scoasă din aria de agrement, iar spaţiile din jurul Zoo sunt pline de bălării. Momentan, pe cele 3,7 ha sunt "staţionate" 900 de exemplare, însemnând peste 60 de specii de păsări şi animale de pe toate continentele, de la lame şi nutrii la lei, tigri şi vulpi argintii. În topul preferinţelor la vizitatori, în special la copii, este leul. Momentan, Grădina are 16 lei, din care cinci exemplare de tineret. Alte specii la fel de iubite sunt măgăruşii, poneii şi urşii. Zoo Oradea mai adăposteşte şi o familie de bivoli, un cerb carpatin şi unul lopătar, dar şi şase urşi. Dat fiind spaţiul limitat, a fost sistată reproducerea, majoritatea exemplarelor fiind adulte.

În ceea ce priveşte soluţia propusă pentru mutarea Grădinii Zoologice de pe actualul amplasament, administratorul ei susţine că, dacă ar exista voinţă politică, mutarea nu ar fi necesară. Viorel Aştelean susţine că pe lângă cele 3,7 ha pe care funcţionează acum Zoo, în jur mai există cel puţin 2 ha, concesionate acum către RER, dar şi fostul spaţiu al hipodromului din Oradea. "Cred că aici se poate amenaja un ansamblu de agrement care să includă o grădină zoologică modernă, parcul dendrologic şi hipodromul. Nu putem vorbi că nu există spaţiu pentru dezvoltarea Grădinii, atâta timp cât suntem înconjuraţi de bălării", ne-a declarat Viorel Aştilean, administratorul Grădinii Zoologice.