În perioada 10 ianuarie - 15 februarie 2006 Administraţia Fondului pentru Mediu deschide o sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru proiecte de mediu, în perioada 10 ianuarie-15 februarie 2006. Înscrierea este posibilă pentru toţi solicitanţii care îndeplinesc condiţiile menţionate în Ghidul de Finanţare, ghid ce poate fi accesat pe site-ul: www.afm.ro. Fondul pentru mediu este destinat finanţării proiectelor de mediu eligibile prin una din următoarele modalităţi: rambursabilă, nerambursabilă şi mixtă. Categoriile de proiecte eligibile pentru finaţare din Fondul pentru Mediu vizează: *controlul şi reducerea poluării aerului, apei şi solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate; * protecţia resurselor naturale; * gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase; * protecţia şi conservarea biodiversităţii; * educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului. Se poate acorda susţinere financiară din Fondul pentru mediu pentru proiectele propuse de către agenţi economici, organizaţii neguvernamentale, autorităţi publice locale şi unităţi de învăţământ. Solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie persoană juridică română (capitalul sau acţionariatul solicitantului pot fi atât integral din România, cât şi mixt sau integral străin); să funcţioneze de cel puţin 6 luni, la data depunerii cererii de finanţare (numai în cazul agenţilor economici); să acţioneze în nume propriu; să fie proprietar sau să aibă contract valabil de concesionare/administrare/închirierea imobilului pe/în care se implementează proiectul, pentru durata integrală a implementării şi monitorizării proiectului; să nu înregistreze datorii la bugetul general consolidat al statului, inclusiv la Fondul pentru Mediu; să nu sponsorizeze sau să susţină activităţi cu efect negativ asupra mediului; să nu fie insolvabil, în stare de reorganizare judiciară sau faliment ori în încetare de plăţi, să nu aibă suspendate activităţile erconomice sau să se afle în situaţii similare; să nu facă obiectul unei proceduri legale în justiţie, respectiv declararea stării de reorganizare judiciară sau faliment, să nu fie în încetare de plăţi, precum şi în orice altă situaţie similară; să nu se afle în dificultate economico-financiară (să nu fi înregistrat pierderi în ultimii 2 ani). Aşa cum ne-a precizat dl ec. Călin Mocan, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, cei interesaţi se pot adresa Compartimentului Relaţii Publice şi Comunicare, Planuri,Proiecte şi Programe din cadrul APM Bihor, la nr.de telefon:0259/406607, pentru consiliere sau orice relaţii necessare în vederea întocmirii documentaţiilor necesare. Proiectele se depun la Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti.