Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, ieri, la Oradea, că în interiorul Uniunii părerile sunt împărţite cu privire la suspendarea preşedintelui. Marko a precizat însă că votul va avea un caracter unitar, decizia urmând să fie luată la începutul săptămânii viitoare. Liderul UDMR a mai adăugat însă că Legislativul şi partidele politice nu ar trebui să fie ameninţate cu demisia înainte de luarea deciziei în plenul Parlamentului. Marko Bela a declarat că Uniunea nu a fost de acord cu demararea procesului de suspendare a preşedintelui României, cu toate că au nemulţumiri în legătură cu prestaţia acestuia. "Preşedintele a depăşit uneori limitele Constituţiei. Eu nu sunt de acord cu preşedintele jucător. Consider că jucători am avut foarte mulţi, însă nu prea am avut arbitri. Un preşedinte trebuie să-şi asume rolul de factor de echilibru, de mediator între instituţiile statului, însă Traian Băsescu nu s-a mulţumit cu acest rol, care este extrem de important în stat", a precizat Marko. Cu toate acestea, liderul UDMR susţine că preşedintele nu are atribuţii exagerate. "Dacă Parlamentul funcţionează bine, niciun preşedinte jucător nu poate crea probleme. Noi nu cu preşedintele am avut probleme în aceşti ultimi doi ani, ci cu funcţionarea Paramentului, cu partidele parlamentare, iar partidele din Coaliţie s-au aflat într-un permanent conflict", a afirmat preşedintele UDMR, care a adăugat, însă, că nu consideră corect gestul lui Traian Băsescu de a anunţa că demisionează din funcţie, dacă Parlamentul decide suspendarea sa. "Nu cred că e bine ca Parlamentul sau partidele politice să fie ameninţate cu demisia de preşedinte. El ar trebui să vină în Parlament şi să aştepte decizia. Dacă preşedintele şi-a asumat un mandat de cinci ani, trebuie să se gândească cum îl va duce la bun sfârşit. Dacă îşi va da demisia, instabilitatea politică va continua", susţine Marko Bela, care a mai declarat că deocamdată nu ştie care va fi poziţia oficială a UDMR în privinţa suspendării lui Traian Băsescu, deoarece părerile sunt împărţite în interiorul Uniunii. "Decizia va fi luată probabil luni sau marţi", a menţionat Marko. În altă ordine de idei, liderul UDMR a declarat că nu a discutat cu premierul despre numirea unui prefect de etnie maghiară în Bihor. "Nici în cazul restructurării Guvernului nu am avut negocieri pe bază de algoritm, important fiind să depăşim momentul de criză. Nu s-a pus problema prefectului de Bihor. Deocamdată, avem un subprefect capabil şi un preşedinte al Consiliului Judeţean. Consider că cel mai important om din judeţ trebuie să fie preşedintele Consiliului Judeţean", a precizat Marko. Liderul UDMR s-a aflat, ieri, în judeţul Bihor la invitaţia Consiliului Local Marghita, care i-a acordat diploma de cetăţean de onoare al municipiului. De asemenea, Marko Bela s-a întâlnit cu conducerea filialei judeţene a UDMR.