Faptul că în Oradea sunt mulţi oameni fără un acoperiş deasupra capului se ştie, dar ca să trăiască cineva acum, în plină iarnă, sub un pod şi să doarmă noaptea pe pământul rece este un lucru ieşit din comun. Despre acest subiect am mai scris, tocmai în ideea de a veni în ajutorul acestor năpăstuiţi. Din păcate nu s-a sensibilizat nici o Fundaţie sau organizaţie de binefacere. Reluăm cazul, tocmai în ideea că cineva, un OM sau o INSTITUŢIE de binefacere va salva cele două suflete. Rămâne doar ca cei doi, care dorm afară la minus zece grade, să apuce ziua respectivă? Cine trece pe podul pietonal de peste Crişul Repede, care face legătura între Aleea Gojdu şi strada Libertăţii, va putea observa sub pasarelă ceva cu totul neobişnuit, ceva şocant. Un bărbat şi o femeie îşi duc traiul sub pod. Attila, în vârstă de 43 de ani, în plină putere de muncă, doarme sub pod de cinci ani. Prietena dânsului, Eva, de 49 de ani, locuieşte tot acolo de aproximativ un an. Eva spune că a locuit pe Aleea Emanuil Gojdu, împreună cu fata ei, de 26 de ani. Însă, după ce s-a căsătorit fata, ginerele a alungat-o pe Eva din apartament. Attila a locuit şi el tot în Oradea, pe strada Peneş Curcanul, la nr. 2, dar în casa părintească s-au mutat alţii, iar el a rămas pe drumuri. Fiindcă amândoi au muncit temporar, fiind angajaţi fără carte de muncă, acum nu mai au nici un venit din care să trăiască. În afară de nişte zdrenţe vechi pe care dorm noaptea, sub pod, şi hainele de pe ei, nu au nimic altceva. Pâinea uscată, adunată de prin tomberoane, este singurul lor aliment. Dacă-i întrebi ce au de gând să facă, îţi răspund că, neavând loc de muncă, vor continua să stea sub pod. Aici sunt păziţi de nişte câini cu care s-au împrietenit. Vorbesc numai de la distanţă cu persoanele care îi vizitează sub pod. După ce bărbatul s-a convins că nu este vizitat cu intenţii rele, a început să-şi şteargă lacrimile de pe obraz şi să spună că ar vrea să lucreze, oricât, doar pentru mâncare şi un loc unde să pună capul seara, convins fiind că sub pod este o luptă pentru supravieţuire în condiţii inumane. Eva şi Attila au muncit o viaţă întreagă, prestând munci de ocazie la negru. Este adevărat că viaţa lor s-ar schimba, dacă ar fi angajaţi undeva cu carte de muncă. Din nefericire, două vieţi omeneşti au fost distruse, aruncate sub pod. O instituţie de ocrotire a adulţilor le-ar putea veni în ajutor şi unor astfel de persoane, care nu au nici o şansă să vadă vreodată "lumina de la capătul tunelului", darmite să spere la o viaţă puţin mai bună. Refuzăm să credem că după publicarea acestui material nu vom reuşi să sensibilizăm nici o instituţie de binefacere. În caz contrar, pe bună dreptate, vom constata că MILA a ajuns un cuvânt desuet, atât pentru ortotocşi, cât şi pentru greco-catolici, reformaţi, romano-catolici, baptişti etc. Deci, cine ridică mănuşa?