Executivul local a prezentat, ieri, în sala mare a Primăriei municipiului Oradea, proiectul pilot pentru zona Ioşia Nord care vizează interoperabilitatea standardizată în GIS. Proiectul face parte dintr-un program mai amplu, demarat în urmă cu câţiva ani, ce are ca scop implementarea sistemului de standarde în municipiu, care să permită rezolvarea mai eficientă a problemelor cetăţenilor, fără ca aceştia să fie plimbaţi de la o instituţie la alta. Standardizarea comunicării geospaţiale în Oradea, realizată de Intergraph Computer Service, urmăreşte ca executivul local să fie mai aproape de cetăţeni, aceştia urmând să se prezinte doar cu buletinul atât la direcţiile din cadrul Primăriei, cât şi la regiile din subordinea acesteia pentru a i se putea rezolva problema. Cele două obiective principale ale proiectului sunt stabilirea unor standarde unice, precum şi implementarea unui sistem informatic unic în cadrul PMO. "Se va crea o bază de date din care se vor "servi" aplicaţiile necesare fiecărui domeniu de activitate. Informaţiile vor fi corelate între ele, fiecare instituţie urmând să acceseze numai zona care corespunde activităţii desfăşurate", a declarat Marcel Foca, director general al Intergraph Computer Service. De altfel, reprezentanţii executivului local au ţinut să precizeze că PMO este singura primărie din ţară care-şi creează singură acest sistem, prin intermediul căruia, cele peste 4.500 de informaţii diferite din interiorul Primăriei vor fi corelate şi vor putea fi gestionate în timp real. Până acum, au fost identificate instituţiile implicate în acest demers, au fost realizate interviuri sau chestionare pentru identificarea datelor gestionate de acestea, au fost efectuate măsurători pentru cartarea municipiului etc. Prima zonă în care s-a reuşit standardizarea tuturor informaţiilor a fost zona Ioşia Nord, porţiunea cuprinsă între Crişul Repede şi strada Cazaban. Informaţiile se referă la imobile, unităţi de învăţământ, secţii de votare, registru agricol, lucrări la artere de circulaţie, lucrări la reţele, avarii reţele, zonarea funcţională şi fiscală, PUD,PUZ, certificate şi autorizaţii de construire, etc. Arhitectul şef al municipiului, Andrei Luncan, susţine că se lucrează la un proiect privind prima interoperabilitate efectivă între instituţiile locale. Mai exact, se are în vedere PMO şi Compania de Apă-Canal, acestea fiind cele mai avansate din punct de vedere informatic. Consorţiul GIS mai cuprinde instituţii precum Electrocentrale, Oficiul de Cadastru şi publicitate Imobiliară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", Distrigaz Vest, Electrica şi Romtelecom.