După ce, acum câţiva ani, a mâncat pită unsă cu zacuscă în căminele studenţeşti, Dragnea s-a apucat de pescuit. Sigur speră să prindă peştişorul de aur. Cele trei dorinţe ale şefului PSD nu ar fi greu de bănuit: să câştige alegerile, să fie numit premier şi să trăsnească o amnezie (nu o amnistie!) generală de pe urma căreia să uite toţi că a fost cândva condamnat. * Ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, ne-a tăiat macaroana. Americanii nu susţin proiectul unirii Moldovei cu România. „Moldova nu e România. Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări”, a spus ambasadorul. Până la urmă, toţi cei care i-au trimis „excelenţei sale” tone de cărţi de istorie au scăpat din vedere un singur lucru. Omul nu putea să spună altceva. În cazul în care unirea chiar are loc, el îşi pierde pita. * Politica românească a ajuns ceva care seamănă teribil cu discuţia dintre un orb şi un surd. Deşi Ponta a declarat de o mie de ori că nu pleacă la PRU, ba chiar şi-a depus dosarul de candidatură la organizaţia Dolj, ştirile despre iminenta trecere a fostului premier de partea naţionaliştilor curg gârlă. Ori sunt unii tâmpiţi, ori ne vor pe noi proşti! Altfel nu se poate. * Gabriel Oprea şi-a pierdut „definitiv” titlul de doctor în drept. Mă rog, definitivul ăsta e destul de relativ în România fiindcă, la fel ca Ponta, fostul vicepremier vrea să îşi recâştige diploma în instanţă. De parcă ar fi confundat amândoi Judecătoria cu Academia. Sigur, sunt atât de abili, încât le va trece prin cap să ne spună şi că, din moment ce este vorba de două teze din domeniul juridic, instanţele sunt competente să decidă dacă acestea au ori ba valoare ştiinţifică. * Cică, de 16 ani încoace, toţi şefii poliţiei ar fi băgat, până la cot, mâna în banii din care ar fi trebuit plătiţi informatorii Direcţiei de Informaţii a Poliţiei. Probabil ei au considerat că îşi fac atât de bine datoria, încât nu mai este  nevoie de „colaboratori externi”. Şi, dacă e aşa, meritul e numai al lor. Deci îşi pot acorda nişte premii babane din aceşti bani. Ce să mai zici? Logică imbatabilă... de miliţian corupt! * Independentul Mihai Sturzu, ex-PSD, a fost luat şi el de val. S-a înscris în PRU. Toate bune, dar parcă, la un moment dat, deputatul îşi mărturisea public dragostea faţă de un alt bărbat. Nici nu mai ştii ce să pricepi?! Ori naţionaliştii români au devenit foarte liberali, ori nici ei nu ştiu pe ce lume (ideologică) se află! În fond, oricum nu contează! * Apropo de PRU şi de ideologii, printre zecile de parlamentari care şi-au descoperit, peste noapte, arzătoarea iubire pentru ţară se numără şi Sebastian Ghiţă. El unul, când se gândeşte la patrie, simte cum îi saltă portofelul... * Când a auzit de ideea lui Dâncu, aceea a unui guvern PSD – PNL, Victor Ponta a vărsat cafeaua pe el. Fostul preşedinte al social-democraţilor a fost atât de surprins de idee, încât a spus că nu poate nici măcar să ghicească de ce s-ar face un astfel de guvern. Cum de ce? Ca să rămână şeful „grupului de la Cluj” premier. Hai, fie, batăr vice... * E toamnă, sezonul păsărilor călătoare. Aleşii poporului roiesc de la un partid la altul, în căutarea unui loc călduţ şi sigur pentru următorul mandat. Cred că, luaţi repede la întrebări, cei mai mulţi dintre parlamentari nici n-ar mai şti să spună din ce partid fac parte. „Bravos naţiune, halal să-ţi fie”, ce-ai ales, asta ai cules!  * La Calafat s-a făcut un lac artificial, evident absolut necesar ecosistemului, deoarece e la un scuipat distanţă de Dunăre. Balta, umplută din fonduri europene, o bagatelă – doar 260.000 de euro!, a secat în numai două luni. Ei, şi? Situaţia e un motiv numa’ bun să mai luăm nişte bani de la Europa. Ca să nu mai urle unii şi alţii că stăm prost la atragerea de fonduri, propun ca orice lucrare să fie plătită de două, chiar de trei ori. * S-a decis, alegerile vor avea loc pe 11 decembrie. Nu se putea altfel, fiindcă parlamentarii noştri n-ar lăsa o zi din mandatul lor. Desigur, numai şi numai în interesul poporului. Că Bugetul lui 2017 va fi făcut în aburi de pălincă fiartă şi damf de cârnat contează mai puţin. Oricum tot prost iese! * Vanghelie îl ia la mişto pe preşedinte. „Ştiţi cum se traduce în chineză «Pas cu pas»?”, a întrebat fostul primar, cu ţintă către afacerea traducerii volumului lui Iohannis pentru cea mai mare piaţă din lume. „Tip-til, tip-til”. Uite că Marian ştie să fie şi hazliu! Dacă face un efort de gândire. * Elena Udrea se pregăteşte să înceapă un doctorat în teologie. Tema cercetării ar putea fi „Mântuirea de păcat” („Cu gândul sau cu fapta”). Iar concluzia lucrării ar putea să sune, hamletian-dâmboviţean: „Nuţi, mergi la mănăstire”. * Ministrul de Interne, Petre Tobă, a demisionat din funcţie. Fiindcă ar fi refuzat scoaterea de la secret a unor documente, ministrul este acuzat de „favorizarea făptuitorului”. Adică, la noi, se vede treaba, până şi cei mai mari ori cei mai tari sunt pe o mână cu răufăcătorii?! * Contează mai puţin că, în acest caz, şi „infractorul” a fost mare şi tare. E vorba tot de sărmanul Gabi Oprea. În mandatul său, din fondurile MAI, au fost achiziţionate: căsuţe de păpuşi cu nisipar, cărţi de joc, darts, mingi de volei (în valoare de 1.000 de euro!), bandă de alergat, cărţi - ediţii de lux, legate în piele şi... un tobogan! Uite aşa se duc amândoi, pe tobogan, cu stângul pe Tobă! * Liberalii au ajuns de se încurcă în minciuni. După ce au votat legea pensiilor speciale pentru parlamentari, acum zic că nu sunt de acord cu ea! Colac peste pupăză, vine Eugen Nicolăescu şi zice că PNL va propune o nouă lege! Fostul ministru crede că, la calculul pensiei, trebuie să se ţină cont de salariul ultimilor cinci ani în câmpul muncii. Uite aşa va deveni Parlamentul azil de bătrâni. Că, ameninţat de spectrul sărăciei care vine la pachet cu pensionarea, oricare român sexagenar va fi dispus să „se facă frate cu dracu”, numa’ să se învârtă şi el de o „specială”. * Fiindcă s-au băgat şi ei în ciorba noastră... Dacă americanii îl aleg pe Trump preşedinte, sunt proşti. Cum să-l votezi pe ăsta, când îi face concurenţă lui Vadim?! „Violul nu ar mai exista dacă femeile ar fi mai puternice”, a spus candidatul republicanilor. Deci noul ideal de frumuseţe al Americii e amazoana. Păi, dacă vor femei puternice, americanii n-au decât să o aleagă pe madam Clinton! Prin câte a trecut şi ea... şi totuşi candidează. * EBA a scăpat de SIDA. Tradus, Elena, fiica fostului preşedinte a divorţat. Şi, evident, pentru asta „Băsescu e de vină!”.