O firmă cu oameni pentru OAMENI


Succesul DUMEXIM SRL are în spate, după cum era de aşteptat, un singur element: MUNCĂ, MUNCĂ, MUNCĂ! Extrem de multă MUNCĂ. Simona şi Gabriel Dume sunt mai mult decât doi soţi dedicaţi business-ului. Cei doi sunt o adevărată ECHIPĂ, în cel mai pur înţeles posibil. Dacă Simona Dume este cea care reprezintă societatea de construcţii DUMEXIM SRL la licitaţiile organizate de autorităţile locale, fiind, totodată, interfaţa firmei în relaţia cu clienţii şi furnizorii, Gabriel Dume este „motorul" întregului angrenaj. De la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu, Gabriel Dume supraveghează toate şantierele pe care lucrează DUMEXIM SRL, răspunzând cu extrem de multă solicitudine şi deschidere la toate dorinţele sau eventualele obiecţii ale beneficiarilor.


Despre modestia ce-l caracterizează pe Gabriel Dume şi profesionalismul cu care acesta îşi conduce subordonaţiii vorbeşte cu multă pasiune şi Mircea Carţiş, primarul comunei Sâmbăta, care, nu mai departe de săptămâna trecută, a reuşit să-i adune în acelaşi loc pe cei trei reprezentanţi ai cultelor religioase din comună (ortodocşi, greco-catolici şi penticostali), situaţie inedită pentru această comună recunoscută pentru disensiunile interconfesionale. Motivul bunei înţelegeri? Sfinţirea dispensarului uman din centrul de comună, renovat de către DUMEXIM SRL. „Am lucrat foarte bine cu firma DUMEXIM. Cred că dl Dume este un tip prea modest pentru ceea ce face. Mă bucur că am avut ocazia să lucrez cu el şi firma dânsului", mărturiseşte primarul Mircea Carţiş.


Numai un răuvoitor poate vorbi urât despre această firmă!"


În acelaşi ton al încrederii necondiţionate pe care o are în echipa de la DUMEXIM, primarul comunei Olcea, Florian Bocşe, invită pe oricine doreşte să vadă cum lucrează firma DUMEXIM în comuna pe care o conduce. De exemplu, la ora actuală, DUMEXIM reabilitează şcoala din Olcea, realizând şi o construcţie nouă în curtea respectivei unităţi de învăţământ. „Am mai auzit şi eu discuţii invidioase despre cei de la DUMEXIM. Cred că numai un răuvoitor poate vorbi urât despre această firmă!", conchide primarul de Olcea, Florian Bocşe.

Sinceritatea dezarmantă a primarului de Olcea, proverbială printre colegii săi primari şi nu numai, este molipsitoare şi în rândurile educatoarelor de la Grădiniţa din satul Tărian - comuna Girişu de Criş. Aici, cei 66 de copii au primit în dar, la 15 septembrie, o grădiniţă „la cheie". Educatoarele Eugenia Floruţa şi Mihaela Bolojan se declară extrem de încântate de rezultatul final al muncii echipei de la DUMEXIM. „Suntem fericite că lucrăm în condiţii extraordinare. Copiii şi părinţii sunt foarte încântaţi de această lucrare, care merită toate laudele noastre", susţine educatoarea Eugenia Floruţa.


Fără culoare politică!


Aşa cum unii ar putea crede, DUMEXIM nu are culoare politică! Acest lucru e demonstrat de lucrările executate în toate localităţile judeţului, indiferent de apartenenţa politică a primarului. Începând de la localităţi conduse de aleşi PSD, PNL, PD-L şi terminând cu cei ai UDMR, DUMEXIM şi-a făcut un nume din a câştiga şi a realiza lucrări de excepţie.

La ora actuală, echipele DUMEXIM lucrează la extinderea Căminului Cultural din Biharia, comună unde recent şi-a adjudecat şi lucrarea de construcţie a două blocuri cu locuinţe sociale, proiect ce se ridică la un milion de euro. În satul Adoni, din comuna Tarcea, DUMEXIM asigură lucrările la construcţia noii şcoli, precum şi reabilitarea dispensarului uman. Tot în zona Tarcea, firma DUMEXIM a construit două capele în cimitirele din Adoni şi Galoşpetreu, iar primarul Aurel Ille de la Tărcaia se poate declara mândru de noua şcoală din comună.

Politica noastră este legată de satisfacerea beneficiarilor noştri cu lucrări de calitate, realizate în termen, la costuri decente!", subliniază Simona Dume, administratorul DUMEXIM, firmă care reuşeşte să rămână în frunte pe toate segmentele pe care acţionează: construcţii civile, construcţii industriale, alimentări cu apă, canalizări, fier forjat, tâmplărie PVC şi mobilier.



Şi, totuşi, nu am putea termina fără proiectul de suflet al familiei Gabriel şi Simona Dume şi, implicit, al firmei DUMEXIM: Centrul permanent de îngrijire a bătrânilor, care se va inaugura, cel mai probabil, în primăvara anului viitor la Dobreşti. Proiectul, care va asigura 100 de locuri de cazare, la standarde occidentale, la tarife româneşti, vine să demonstreze aplecarea celor doi tineri oameni de afaceri spre latura caritabilă, oferind comunităţii în care s-au format o parte din succesul lor!