Cum a mai rămas un an până la integrarea în UE, examen la care cea mai grea probă va fi agricultura. Ministerul Agriculturii vrea ca în 2006 să dea o mână de ajutor producătorilor autohtoni care mai au încă exploataţii viabile. Finanţările se vor acorda diferenţiat, astfel încât să fie încurajate producţiile deficitare pe plan intern şi acoperirea cotelor care ne-au fost acordate de UE. Porumbul şi floarea-soarelui nu vor mai fi subvenţionate Culturile de porumb şi floarea-soarelui nu vor mai fi subvenţionate. Astfel, ministerul va sprijini, anul viitor, culturile de grâu, sfeclă de zahăr, tutun, hamei, sfeclă industrială şi soia nemodificată genetic. Tutunul, în special, va beneficia de o grijă deosebită, deoarece, conform cotelor convenite cu Uniunea Europeană, ar trebui să avem, în 2007, 10.000 de hectare cultivate, iar noi nu avem decât 3.000 de hectare. Subvenţiile la tutun se vor ridica la nivelul celor acordate în ţările UE. La grâu, va deveni operaţională deducerea de 20% din creditul pentru producător. Guvernul a adoptat un act normativ care prevede că fermierii care contractează credite pentru producţia de grâu beneficiază, din partea statului, de o subvenţie de 20% din valoarea creditului, dar, în prezent, băncile nu onorează această deducere. În plus, ministerul va sprijini asigurarea culturilor, iar prin politica de achiziţionare şi scoaterea grâului aflat pe stoc pentru rezerva naţională va încerca să reglementeze preţul pieţei în favoarea producătorilor autohtoni. De asemenea, vor fi încurajaţi producătorii care vor dori să investească în refacerea orezăriilor aflate acum în paragină. Pe de altă parte, anul viitor, ministerul nu va mai acorda subvenţii pentru culturile de porumb, floarea-soarelui şi pentru furaje. Doar 20% dintre livezi produc fructe după normele UE În sectorul horticol va fi încurajată transferarea producţiei de legume din câmp în solarii. Excepţie fac culturile de cartof, mazăre şi fasole. Practica din ţările UE şi situaţia culturilor din acest an, cu ploi abundente, a arătat că solariile pot asigura o producţie constantă, indiferent de capriciile vremii, faţă de culturile de câmp. Serele vor fi, de asemenea, sprijinite, dar numai în condiţiile în care proprietarii dovedesc că le-au amenajat astfel încât pierderile de energie termică să fie reduse la nivelul serelor din UE. În ceea ce priveşte sectorul fructelor, situaţia pare să fi scăpat de sub control. Ministerul a constatat că livezile care produc fructe ce pot concura pe piaţa europeană reprezintă doar 20% din suprafaţa pe care figurează în acte culturi de pomi fructiferi. Aşa că a propus să inventarieze culturile şi să le sprijine doar pe cele ale căror proprietari "nu se mulţumesc doar să scuture pomii". Excepţie vor face piersicile industriale. În plus, pentru extinderea culturilor de pomi fructiferi şi viţă-de-vie, ministerul va subvenţiona procurarea substanţelor pentru primele tratamente. De asemenea, în pomicultură şi viticultură va fi încurajată producţia de material săditor, aflată în deficit. Singura constatare încurajatoare în acest domeniu este că tot mai mulţi români au început să caute fructele româneşti şi să refuze să mai cumpere fructe din import, cu gust fad. Mieii - primii la export În zootehnie, va fi încurajată însămânţarea artificială a animalelor, colectarea laptelui pentru procesare şi producţia de carne la oi şi capre. "Cel mai bine se vând mieii, dar, din păcate, la export, pentru că nu avem abatoare", a constatat Flaviu Lavin, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. Dumnealui a promis fermierilor că va dezvolta infrastructura pieţelor, prin creşterea numărului de unităţi de prelucrare, depozitare şi a laboratoarelor de analiză. Asocierea fermierilor - singura şansă de supravieţuire Pentru întărirea capacităţii producătorilor de a-şi negocia preţul mărfii, va fi încurajată formarea asociaţiilor. Acordarea subvenţiilor va fi condiţionată de apartenenţa fermierilor la o astfel de asociaţie. După ce aceste asociaţii ale producătorilor vor fi constituite, vor putea deveni membre ale consiliilor pe produs - structuri formate din producători, procesatori şi oficiali ai Ministerului Agriculturii, care vor stabili regulile pieţei pe diferite domenii. Federaţia Agrostar cere ca, în cazul grâului, de pildă, consiliul pe produs să stabilească pentru 2006 un preţ de referinţă. Acest preţ, rezultat din negocierea între producători şi procesatori, va reflecta costul real al producţiei de grâu. În cazul în care preţul de referinţă va fi mai mic decât preţul pieţei, statul ar trebui să intervină cu subvenţii, pentru ca producătorii să nu intre în faliment.