Sâmbătă, 24 Septembrie, peste o sută de voluntari beiuşeni s-au alăturat zecilor de mii de români care au participat la cea de-a șaptea ediție a campaniei de curăţenie intitulată „Let’s Do It, Romania!”

Printre voluntari s-au remarcat pompierii, 50 dintre aceștia alăturându-se celorlalți beiușeni care au ales să-și petreacă o parte a sfârșitului de săptămână participând la cea mai mare acțiune de ecologizare organizată la nivel național. De altfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” este un partener tradițional al organizatorilor campanie de ecologizare „Let’s Do It, Romania!”, fiind pentru al cincilea an implicat în proiectul menționat. Mai mult, după cum declara colonelul Nicolae Bortoș, șeful Serviciului Logistic din cadrul ISU „Crișana”, sâmbătă, pompierii bihoreni au dat o mână de ajutor la și la curățirea altor localități, precum Oradea, Marghita, Aleșd și Săcuieni. La acțiunea de la Beiuș, au mai participat, pe lângă pompieri, Primăria, SC Edilul SA, sucursala locală a Companiei de Apă Oradea și unitățile de învățământ din oraș. Mircea Popa, directorul firmei locale de salubritate Edilul, a precizat că au fost alese șapte locații în vederea ecologizării: zona Heliportului, pădurea și platoul de la Cabana „Delani”, zona Stadionului municipal, Valea Nimăiești, străzile Traian și Română, precum și halda de gunoi a orașului. Cât privește cantitatea mare de deșeuri colectată - circa 10 metri cubi, majoritatea ambalaje de tip PET - aceasta vorbește de la sine despre modul nu tocmai civilizat în care unii dintre noi înțeleg să trăiască într-un oraș care se vrea... european!