Joi, la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Arcadia" din Oradea, trupa de actori "Descuiaţii", formată din persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului orădean, a susţinut piesa "Un pedagog de şcoală nouă" de I. L. Caragiale, sub coordonarea actorului Florian Silaghi.

Manifestarea s-a înscris în cadrul festivalului Toamna orădeană şi s-a dorit a fi o participare activă în viaţa socio-culturală a oraşului a persoanelor care execută pedepse privative de libertate. Accesul la spectacolul de teatru a fost permis tuturor orădenilor, intrarea fiind liberă. Trupa de teatru a deţinuţilor orădeni a luat fiinţă la sfârşitul anului trecut, fiind formată din opt persoane private de libertate. Pentru a putea apărea în faţa publicului, actorii de ocazie s-au pregătit temeinic, timp de mai bine de jumătate de an, şi şi-au confecţionat singuri constumele. Deţinuţii-actori orădeni nu sunt la prima experienţă de acest gen, ei urcând pe scena teatrului, cu aceeaşi piesă, şi cu alte ocazii. Ieri, prestaţia lor a fost apreciată de cei prezenţi, deţinuţii fiind aplaudaţi minute în şir şi felicitaţi pentru munca pe care au depus-o. Trupa de teatru "Descuiaţii" s-a calificat cu spectacolul "Un pedagog de şcoală nouă" la Festivalul de teatru pentru persoanele private de libertate, care va avea loc în perioada 31.10-01.11.2007 la Teatrul Nottara din Bucureşti.