Guvernul a prelungit cu un an, până la 31 decembrie 2006, durata autorizării provizorii a serviciilor de prevenire a abandonului şi celor de protecţie a copiilor abandonaţi, întrucât verificarea pentru acordarea noilor licenţe nu s-a încheiat, iar serviciile nu pot funcţiona în lipsa acestora. Obligaţia de a obţine o nouă licenţă, conform noii legislaţii în domeniul protecţiei copilului revine oricărui serviciu de protecţie specială a copilului, indiferent dacă este înfiinţat de stat sau de organizaţii private. Conform noilor relgementări, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2005, toate aceste servicii de protecţie se considerau autorizate provizoriu până la 31 decembrie 2005, dată până la care urma parcursă procedura de obţinere a noii licenţe. Întrucât verificările pentru licenţiere nu s-au încheiat, Guvernul a decis, în şedinţa de ieri, să prelungească termenul până la care serviciile sunt licenţiate provizoriu. Verificările pentru acordarea licenţei de funcţionare nu au fost încheiate, dat fiind numărul mare de servicii supuse verificării (2.011), precum şi faptul că nu există suficient personal pentru o asemenea operaţiune. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului - cea care trebuie să deruleze inspecţiile - este supusă restricţiilor impuse prin Ordonanţa de Urgenţă 63/2005 pentru reglementarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor de personal pentru anul 2005, care prevede blocarea angajărilor în sectorul bugetar. Pe de altă parte, prelungirea autorizării a fost necesară şi pentru că instanţele de judecată nu mai pot decide plasarea copiilor la servicii fără licenţă.