Prezenţă exotică ieri dimineaţă la Stadionul Municipal. Un senegalez, Omar Swo, a asistat la şedinţa de pregătire a "roş-albaştrilor", spunând, printre altele, că doreşte să dea probe de joc la FC Bihor. Acesta susţine că are 19 ani şi a fost îndrumat spre Oradea de conaţionalul său Gueye Mansour, atacantul lui Poli Timişoara. "Mansour este ca un frate pentru mine. El mi-a spus să-mi încerc norocul aici, la un club care urmăreşte performanţa. Sunt de două luni în România, evoluez pe postul de atacant şi principala mea calitate este viteza", a mărturisit Omar. Jucătorul senegalez a mai precizat că până în luna ianuarie a acestui an a evoluat în prima ligă din Libia, la formaţia FC Hipttihad Tripoli, unde câştiga în jur de 20.000 de euro pe an. De atunci nu a mai apucat să joace nicăieri, deoarece a suferit o "mică fractură", dar acum este complet restabilit. Cât priveşte ultima sa echipă, trebuie spus că, din informările noastre, în prima divizie din patria lui Mohamad Al Ghadaffi nu există nici o grupare cu acest nume. Poate nici în eşaloanele inferioare...