Fundaţia "People to People", Un sprijin pentru persoanele aflate în dificultate
În urmă cu nouă ani, în municipiul Oradea, a luat fiinţă Fundaţia "People to People". Având ca scop promovarea incluziunii sociale a persoanelor defavorizate din comunităţile judeţului Bihor, sute de persoane au devenit beneficiare ale serviciilor oferite de Fundaţie. Primul pas al Fundaţiei a fost înfiinţarea casei de tip familial "David", are ca scop promovarea şi ocrotirea drepturilor copilului. Treptat, paleta serviciilor oferite de fundaţie s-a diversificat, astfel că în programele acesteia au mai fost cuprinşi tinerii care părăsesc centrele de tip rezidenţial, persoanele vârstnice şi persoanele cu dizabilităţi.
Alături de copiii defavorizaţi şi persoanele vârstnice
Activitatea propriu-zisă a Fundaţiei "People to People" a debutat practic în anul 2000. Unul dintre primele programe a fost casa de tip familial "David". "Scopul acestui program constă în promovarea şi ocrotirea drepturilor copilului. Dintre obiectivele acestui serviciu ar fi de amintit scăderea riscului de abandon al copiilor sau/şi de instituţionalizare îndelungată, precum şi schimbarea mentalităţii şi atitudinii greşite faţă de copilul aflat în dificultate. Casa de tip familial este o structură de tranzit, care permite îngrijirea temporară a copilului în drumul spre o situaţie stabilă, dându-i acestuia posibilitatea de a se dezvolta normal şi reface din punct de vedere fizic şi emoţional în urma separării de familia naturală şi eventual a instituţionalizării lui.", a precizat Nicolae Gal, preşedinte. Beneficiarii acestui proiect sunt copii cu vârste între 2-7 ani aflaţi în dificultate.
În sprijinul persoanelor cu dizabilităţi şi instituţionalizate
Nu au fost neglijate de specialiştii fundaţiei nici persoanele cu dizabilităţi şi cele instituţionalizate. Astfel, pentru tinerii care părăsesc instituţiile de tip rezidenţial fundaţia derulează un proiect de integrare socio-profesională. "Obiectivul programului constă în oferirea unui spaţiu de locuit pentru 14 tinere, găsirea unui loc de muncă şi integrarea lor în societate. Cel mai amplu proiect pe care îl desfăşurăm în prezent este Centrul de zi pentru tineri cu dizabilităţi "Amicii", situat pe strada Nicolae Jiga nr. 25, din Oradea. Centrul oferă servicii cinci zile pe săptămână (luni-vineri), între orele 09.00-17.00. Serviciile acordate de centru sunt de reabilitare multifuncţională (educaţie, instruire, ergoterapie, autonomie personală), consiliere pentru tineri şi părinţi", a mai spus Nicolae Gal.
Fundaţia "People to People" mai desfăşoară şi proiecte socio-educative, care au ca scop integrarea copiilor romi în şcolile normale din comunităţile din judeţ. Astfel, în acest sens, în localitatea Tinca, fundaţia a demarat un proiect de înfiinţare a două grupe de grădiniţă, respectiv o clasă (clasa I) pentru elevii romi. Beneficiari ai proiectului sunt 50 de copii preşcolari şi 25 de elevi din clasa I. Totodată, alte proiecte educative sunt derulate în comunitatea de romi din Haieu şi în cea din Urvind, beneficiari fiind peste 150 de copii romi. Pentru cei interesaţi de serviciile fundaţiei, specialiştii acesteia pot fi contactaţi la numărul de telefon 0259/411137 sau la adresa: strada Republicii nr. 36 Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.