Bolşevicii au preluat puterea la Petrograd aproape fără nicio opoziţie. Practic, se treziseră la cârma celui mai întins stat din lume datorită incapacităţii Guvernului Kerenski de a stăpâni situaţia, pe fondul bolşevizării rapide a soldaţilor. Pentru ei, bolşevismul era sinonim cu încetarea războiului.

 

Ieşirea Rusiei din război

În aceeaşi zi de 25 octombrie/7 noiembrie, la ora 22.45, a fost convocat al doilea Congres al Sovietelor unde s-au făcut numirile în primul guvern bolşevic din istorie şi s-au citit două decrete scrise de Lenin, extrem de importante şi cu impact global. Primul, „Decret asupra pământului”, prevedea ca întreg pământul Rusiei aflat în proprietatea moşierilor, bisericilor, mănăstirilor sau burghezilor să treacă în proprietatea ţăranilor. Nimeni care nu lucra pământul nu avea dreptul să deţină pământ. Al doilea, „Decretul asupra păcii”, prevedea scoaterea Rusiei din războiul „imperialist”. Lenin însuşi a citit faimosul decret prin care se adresa puterilor beligerante pentru încheierea imediată a păcii, fără anexiuni teritoriale și despăgubiri, garantând fiecărui popor dreptul la autodeterminare. În baza acestui decret Lenin a cerut pacea separată (negiocierile au început la 22 decembrie 1917), semnată ulterior la Brest-Litovsk (3 martie 1918). După miezul nopţii, în 26 octombrie/ 8 noiembrie a fost încropit şi noul guvern numit Sovietul Comisarilor Poporului (Sovnarkom), în care miniştrii erau denumiţi, desigur, comisari ai poporului: Vladimir Ilici Lenin a devenit preşedintele Comisarilor Poporului, Lev Davidovici Troţki prelua Afacerile Externe, Iosif Visarionovici Stalin la Afacerile Naţionalităţilor etc. 

S-a luat imediat o serie de măsuri, cum ar fi o nouă abolire a pedepsei cu moartea (în ciuda reticenței lui Lenin, care o considera indispensabilă şi care va fi reintrodusă în scurt timp), naționalizarea băncilor (14 decembrie), controlul muncitoresc asupra producției, crearea unei miliții muncitorești, ziua de lucru de opt ore, suveranitatea și egalitatea în drepturi a tuturor popoarelor din Rusia, dreptul la autodeterminare, inclusiv la separarea politică și constituirea unui stat național independent, eliminarea oricărui privilegiu, național sau religios, separarea dintre Biserica Ortodoxă și stat, trecerea de la calendarul iulian la calendarul gregorian etc.

Acest Congres al Sovietelor a marcat şi ruptura bolşevicilor de ceilalţi socialişti ruşi care susţineau şi ei răsturnarea guvernului Kerenski, dar pe căi legale. Aceştia au considerat că Lenin şi bolşevicii au pus mâna pe putere în mod ilegal şi au părăsit Congresul înainte de adoptarea rezoluţiilor şi a decretelor. Noua putere sovietică a continuat pregătirile pentru alegerile preconizate încă de guvernul Kerenski în luna noiembrie, care urmau să dea Adunarea Constituantă.

Aceste scrutin din noiembrie 1917 au fost primele alegeri libere din Rusia și ultimele până în 1991. La alegeri au luat parte 14.700.000 de alegători. Au fost câștigate de socialiștii revoluționari care au obținut 380 de locuri dintr-un total de 707. Bolșevicii au obținut doar 168, pierzând clar alegerile. Numai că lumea încă nu ştia de ce sunt în stare bolşevicii, deşi preluarea puterii la Petrograd şi emiterea celor două decrete erau dovezi incontestabile ale faptului că Lenin şi bolşevicii vroiau definitiv şi exclusiv puterea, nu erau dispuşi să o împartă prin alegeri libere. Pe 5/18 ianuarie 1918, Lenin a ordonat dizolvarea Adunării Constituante, act ce a declanşat ulterior războiul civil dintre bolșevici, adversarii lor socialiști revoluţionari și țariști (rușii albi). O coaliție de grupări antibolșevice a încercat să răstoarne Sovietul condus de Lenin, declanșându-se astfel Războiul Civil Rus (1918 - 1920).

 

„Bolşevizarea” soldaţilor ruşi

Iată cum vedea generalul Alexei Brusilov situaţia armatelor ruse de pe front în toamna anului 1917. Situaţia se degrada de la o zi la alta după Revoluţia din Februarie, iar soldaţii nu doreau decât pace. Deoarece singurii care le promiteau acest lucru erau bolşevicii, soldaţii i-au sprijinit ulterior pe aceştia. Soldații erau așa de obsedați de ideea păcii, că l-ar fi susținut chiar și pe ţar, dacă acesta ar fi promis că face pace. Doar asta explica, în opinia lui Brusilov, atracția soldaților înspre bolșevici, și nu vreo credinţă în vreun socialism abstract. Masa mare a soldaților erau simpli țărani care voiau pace și libertate și au început să numească asta „bolșevism” pentru că numai acest partid promitea pacea. Acest „bolșevism de tranșee”, cum îl numea Allan Wildman în magistralul lui studiu pe tema armatei ruse în decursul lui 1917, nu era neapărat organizat prin canale de partid oficiale, sau măcar încurajat de agenți bolșevici. Mai mult, prin faptul că ofițerii îi acuzau pe bolșevici pentru fiece înfrângere suferită pe front, s-a creat impresia că bolșevicii sunt mai influenți decât erau în realitate, fapt care la rândul lui i-a făcut pe aceștia să fie încă și mai atractivi pentru masa mare a soldaților. Deși ambele erau fenomene reale, totuși nici prezența bolșevicilor sau a agenților lor ca factori cu influență în eșecurile militare nu erau așa de importante pe cât credeau majoritatea comandanților, în această privință fiind mai degrabă vorba despre soldați pur și simplu epuizați sau mânioși, preluând și ei sloganurile din presa bolșevică și folosindu-le ca să legitimeze propria lor rezistență la război, care creștea pe măsura ce timpul trecea. Puțini soldați erau membri ai vreunui partid în 1917, și dintre cei care totuși făceau parte dintr-unul, majoritatea erau mai degrabă socialişti-revoluționari decât bolșevici. […] În ajunul ofensivei care-i poartă numele, Brusilov l-a avertizat pe Kerenski de crescândele lui dubii în legătura cu succesul posibil al acesteia. Trupele refuzau să înainteze pe linia frontului. Zeci de revolte au avut loc în garnizoanele din spatele frontului și chiar atunci când anumite unităţi erau amplasate în tranșee, acestea pierdeau pe drum trei sferturi din soldați prin dezertare. Soldații de pe linia frontului s-au răsculat și ei când au aflat că-i aşteaptă o nouă ofensivă, iar Brusilov a fost nevoit să desființeze o seamă din unitățile lui cele mai de încredere. În Armata a XV-a de pe frontul de nord, soldații au refuzat să îndeplinească ordinele primite și au declarat că Lenin era unica autoritate pe care o recunosc. Pentru anihilarea acestei stări de spirit, 23.000 de soldaţi au fost fie transferați în alte unități, fie trimiși în spatele frontului pentru a fi judecați în procese militare. Dar Kerensky a ignorat toate aceste avertismente ale comandantului rus. „N-a dat nici doi bani pe ce i-am spus”, își amintea Brusilov, „și din acest moment am realizat că autoritatea mea ca șef al Statului Major devenea destul de irelevantă.”

 

Sfârşitul ţarului şi a familiei sale

Domnia de mai bine de 300 de ani a dinastiei Romanov - căci în 1913 a fost aniversat tricentenarul - lua sfârşit brusc, în februarie 1917. Ţarul Nicolae al II-lea, total incapabil să gestioneze criza care a cuprins Imperiul, a fost nevoit să abdice. Nicolae împreună cu ţarina Aleksandra şi cei cinci copii ai lor au fost exilaţi la Tobolsk, în vestul Siberiei. Acolo au locuit în condiţii decente până la finalul Revoluţiei bolşevice, când domiciliul le-a fost schimbat la Ekaterinburg. Au mai trăit o jumătate de an, închişi majoritatea timpului în camerele lor şi păziţi de gardienii roşii ostili. În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, familia Romanov şi servitorii de încredere ai acesteia au fost duşi într-o cameră la subsolul imobilului, sub pretextul că vor fi mutaţi. Acolo, fără proces, Romanovii au fost condamnaţi la moarte: „Nicolae Alexandrovici, în virtutea faptului că rudele dumitale din Europa continuă să atace Rusia sovietică, prezidiul sovietului regiunii Ural te condamnă la moarte prin împuşcare“. Trupurile celor şapte Romanovi au fost aşezate într-o groapă comună, pe 19 iulie 1918, fără niciun însemn, iar locul a fost păstrat secret peste şapte decenii.

(Va urma)

 

Explicații foto:

1. Femei soldat dintr-un batalion al armatei ruse cantonat în Petrograd

2. Decretul asupra păcii

3. Familia imperială rusă într-o fotografie din 1914

4. Casa din Ekaterinburg, unde a fost închisă, apoi executată, familia regală

5. Lenin la tribuna celui de-al doilea Congres al sovietelor

6. Paradă militară la Petrograd după puciul bolşevic din noiembrie 1917