Pentru suplinirea sârbului Stevanovic, absent de pe gazon cel puţin şase luni, ca urmare a accidentării suferite în meciul din prima etapă, cu Rapid Bucureşti, diriguitorii grupării orădene s-au orientat spre Marcel Abăluţă. În vârstă de 32 de ani, Abăluţă, care a mai evoluat la Steaua Bucureşti, Petrolul Ploieşti, Farul Constanţa, s-a aflat ieri, la Oradea, şi a purtat discuţii cu conducerea orădeană, părţile ajungând repede la un acord. Fotbalistul a plecat, însă, în cursul după-amiezii, pentru a-şi rezolva situaţia la Farul Constanţa, ultimul club la care a evoluat. Preşedintele clubului de pe Criş, Ioan Lucian, ne-a informat că dacă îşi va reglementa problemele cu gruparea constănţeană, Abăluţă va semna un contract pe un an, urmând să încaseze o sumă de aproximativ 10 000 de euro. Alături de Abăluţă, ar mai putea fi transferat la "roş-albaştri", un alt fotbalist, de acestă dată de la Braşov, nume consacrat în Divizia A, liber de contract, după cum l-a caracterizat conducătorul FC Oradea, refuzând, însă, să-i dezvăluie identitatea.