Ultimele cinci partide din play-offul Ligii Campionilor s-au disputat miercuri seara, doar fosta campioană a Franţei, Lyon, valorificându-şi avantajul propriului teren. În rest, oaspeţii au plecat învingători, în categoria surprizelor intrând victoriile obţinute de Debrecen şi Maccabi Haifa.

 

Cu o experienţă neplăcută din întâlnirile anterioare din anii trecuţi cu formaţiile din Ungaria, Levski Sofia a sperat, totuşi, la un rezultat favorabil în faţa campioanei Ungariei, dar speranţele bulgarilor au fost risipite rapid de reuşita de excepţie a lui Bodnar (şut în vinclu de la 25 de metri). Tot oaspeţii au fost mai periculoşi după deschiderea scorului, dar tabela a rămas neschimbată până la pauză. La scurt timp de la reluarea jocului, sofioţii au restabilit egalitatea şi au sperat că vor obţine un succes care să le dea ceva speranţe pentru retur. Însă toate calculele s-au dus pe apa sâmbetei după golul doi al formaţiei maghiare, care are acum prima şansă la calificare. Lyon s-a distrat cu Anderlecht, administrându-i un categoric 5-1 care nu mai necesită comentarii, dar şi lămureşte pe deplin ecuaţia calificării. Un eşec amar al formaţiei belgiene, o umbră a grupării din anii 90 care disputa finale europene. Cel mai spectaculos meci al serii l-au oferit Panathinaikos şi Atletico Madrid, disputa încheindu-se cu succesul meritat al ibericilor. Partida a fost de un excelent nivel tehnic şi spectacular, spaniolii reuşind să plece învingători din infernul de pe stadionul din Atena graţie unei experienţe competiţionale mai mari, dar şi valorii individuale a unor jucători precum Forlan sau Aguero. Israelienii de la Maccabi Haifa şi-au luat o revanşă meritată în faţa austriecilor de la Red Bull Salzburg, care-i eliminaseră în urmă cu 15 ani după un sec 5-2 la general. Acum, Maccabi a dominat clar disputa şi s-a impus meritat, în retur având prima şansă de a ajunge în grupele Ligii Campionilor. Letonii de la Ventspils n-au avut nicio şansă în confruntarea cu FC Zurich, formaţia elveţiană impunându-se la un scor de forfait, astfel că returul se anunţă doar o formalitate.

 

Rezultate înregistrate în partidele disputate, miercuri, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor:

 

Levski Sofia - Debrecen 1-2

 

Au marcat: Bardon 51 / Bodnar 12, Czivthovics 76

 

Olympique Lyon - Anderlecht 5-1

 

Au marcat: Pjanici 10, Lopez 15 (penalti), Bastos 39, Gomis 42, 63 / Suarez 58

 

Panathinaikos Atena - Atletico Madrid 2-3

 

Au marcat: Salpingidis 47, Leto 74 / Maxi Rodriguez 37, Forlan 63, Aguero 70

 

RB Salzburg - Maccabi Haifa 1-2

 

Au marcat: Zickler 57 / Ghadir 22, Arbeitman 84

 

Ventspils - FC Zurich 0-3

 

Au marcat: Vonlanthen 12, Aegerter 55, Djurici 75.