Orice instituţie este un punct nodal de interese publice. Recte, într-un oraş relativ mic ca Oradea, o Facultate de Medicină este punct de convergenţă a intereselor studenţilor, a familiilor lor, a cadrelor didactice, a populaţiei întregi, având consecinţe asupra performanţelor actului medical, a proprietarilor care deţin spaţii locuibile de închiriat. De aceea, o instituţie trebuie să fie transparentă publicului. Transparentă în ceea ce priveşte interesul public. Facultatea de Medicină din Oradea a trecut prin grave cutremure de imagine, în ultimul an, cutremure care, însă, nu priveau imensa majoritate a cadrelor didactice şi a studenţilor, dar care s-au repercutat asupra tuturor. De aceea şi pentru o corectă cunoaştere din partea publicului sunt necesare precizările ce urmează. S-a înfiinţat în ultimul an un organism (ARACIS) de control şi acreditare a unităţilor de învăţământ superior din ţară al cărui scop este acreditarea, corectarea sau închiderea, unde este cazul, conform normelor europene, a unităţilor de învăţământ superior, fie ele private sau de stat. Calificativele pe care le dă această Agenţie, conform unor punctaje destul de riguroase, evaluează punctual aspecte ale calităţii actului de învăţământ, ale dotării, ale condiţiilor de învăţământ, ale pregătirii academice a cadrelor şi ale performanţelor postuniveristare (de calificare, de încadrare în muncă etc.) ale absolvenţilor. În urma punctajului final, ARACIS poate da instituţiei de învăţământ evaluate următoarele calificative: instituţie (i) de foarte mare încredere, de încredere, de slabă încredere şi lipsită de încredere. Facultatea de Medicină din Oradea a primit calificativul instituţie de încredere. Nu putem pretinde maximum după 15 ani de funcţionare, dar suntem convinşi că la următoarele acreditări, care se vor face periodic, vom ajunge la instituţie de foarte mare încredere. Ştim ce avem de corectat. Nu este foarte simplu, dar nici nu ne depăşesc posibilităţile. Un alt element de încredere în noi înşine şi în viitorul acestei facultăţi este clasamentul oficial al facultăţilor de medicină din România după procentul absolvenţilor care intră la rezidenţiat (specializare). Procentul se referă la numărul de absolvenţi care iau examenul în raport cu numărul absolvenţilor care candidează. Din acest punct de vedere, Facultatea de Medicină din Oradea se află pe locul 8 între cele 15 facultăţi de medicină româneşti (inclusiv Universitatea din Chişinău), cu un procent de reuşită de 33,84%. Procentul maxim, 50,49%, l-a obţinut U. M. F. "Carol Davila" Bucureşti, care însă are o vechime de peste 150 de ani şi... este Capitala, unde... De fapt procentajul destul de apropiat dintre prima şi ultima facultate de medicină derivă şi din slaba selecţie la admitere. Desigur, cele mai curtate facultăţi de către absolvenţii de liceu foarte dotaţi rămân cele cu renumele consolidat de zeci şi sute de generaţii de studenţi. Aceasta, însă, mai înseamnă şi că un copil dotat şi harnic are şanse aproape egale de pregătire oriunde s-ar înscrie la o facultate de medicină. Mai înseamnă şi că, dacă procentul tinerilor de calitate care intră este mare, vei avea la sfârşit un mare procent de absolvenţi competitivi. Carol Davila, atunci când a înfiinţat facultatea din Bucureşti, a ales candidaţii după trei criterii: inteligenţa, care să-i permită dezvoltarea, caracterul, pe care avea grijă să-l supravegheze şi să-l formeze, conferind viitorului medic seriozitate, şi... sărăcia, care să-l motiveze, să-l ambiţioneze. Davila considera că sărăcia, dacă nu îl copleşeşte, înfrângându-l, este un mare atu pentru un tânăr inteligent şi harnic. Avea grijă să-i protejeze de sărăcie prin burse potrivite, dar, atenţie!, li se dădea la început de an un sfert din bursă, era treaba lor ce munceau noaptea sau la sfârşit de săptămână, cum se întreţineau, iar restul de trei sferturi, la sfârşitul anului, când studentul venea cu notele în carnet şi i se dădea restul de bursă, în funcţie de acestea. Se încuraja astfel seriozitatea, cultul muncii, ambiţia. Cândva, până şi în Balcani se plătea munca făcută şi nu se dădeau bani ca să munceşti. Este o mare diferenţă! Un alt argument care susţine optimismul nostru în ceea ce priveşte viitorul Facultăţii de Medicină din Oradea este faptul că în ultimii cinci ani cadrele didactice au făcut parte din colective de cercetare multicentrică (internaţionale) din zeci de studii de fază II, III şi IV, studii de cercetări ale medicamentelor comandate de marile firme producătoare din lume. Chiar dacă sunt tinere ca experienţă didactică, în raport cu alte experienţe seculare, cadrele didactice ale facultăţii noastre sunt din punct de vedere ştiinţific informate la zi, putând sta de vorbă de la egal la egal cu colegii lor nu doar din România, dar şi din râvnitul Occident. Sunt sigur că va veni vremea când un absolvent va fi mândru că are "diplomă de Oradea".