Corpul Român Salvaspeo (CORSA) a demarat, în această săptămână, achiziţionarea de echipamente de scufundare, necesare în intervenţiile de salvare din accidentele acvatice. Şase membri CORSA se vor iniţia, din luna octombrie a.c., în tehnicile de salvare acvatice. Acţiunea face parte din programul de specializare în tehnicile de scufundare a membrilor CORSA, în cursul acestei săptămâni aceştia investind din surse proprii 30 de milioane de lei vechi în două seturi de echipamente, achiziţionate din Ungaria. Din luna octombrie, şase membri CORSA vor participa la cursuri de pregătire în tehnicile individuale de scufundare, la început în aşa numitele "ape deschise" , apoi în cele subterane şi de mare adâncime. Cursurile din această toamnă vor fi susţinute de scafandrii din Cluj-Napoca, membri CORSA, iar din anul următor, cei şase orădeni vor fi instruiţi de reprezentanţii Speleo Secours Francais (SSF), instituţia omoloagă franceză, în cadrul unor stagii de pregătire, care vor fi organizate în România şi în Franţa.