Dinamo Oradea a obţinut primul rezultat pozitiv în deplasare în Liga a II-a la futsal. Orădenii au remizat (4-4) cu Pro Tineret Sighişoara, într-un meci cu răsturnări de scor. Contrar cursului jocului, sighişorenii au marcat primii, dar apoi orădenii au revenit, marcând de trei ori prin Grozav 2 şi Ember. Înainte de pauză, gazdele au redus diferenţa (2-3), pentru ca în partea secundă să egaleze şi apoi să treacă la conducere în urma unor acţiuni de contraatac. Insistenţa orădenilor în atac a avut efect până la urmă, Ember finalizând cu un şut pe colţul scurt (4-4). Până la final, embele echipe au căutat golul victoriei, dar fără efect pe tabela de marcaj. Dacă Dinamo a punctat în premieră în deplasare, Pro Tineret a reuşit primul punct stagional după patru eşecuri la rând.

În lipsa mai multor jucători, antrenorii George Zima şi Cristian Ungur au avut la dispoziţie un lot restrâns mizând pe C. Marin, Samuilă, Ember, Grozav, Balaiban, Coste şi Belteghi.

„Scor final 4-4 după un joc in care am arătat cel mai bine din punct de vedere al posesiei mingii, dar am făcut greşeli neforţate pe fond de oboseală în mitanul secund. O deplasare grea, cu absenţe importante, cu oboseală adunată de pe drum, cu parchetul sălii care ne-a incomodat, cu decizii cel puţin ciudate ale arbitrilor şi cu un public ostil”, se specifică pe pagina de facebook a clubului.

Cu patru puncte acumulate în 5 etape, Dinamo ocupă locul 9 din 12 echipe participante.

Duminică, 29 octombrie, orădenii vor evolua la Arena Antonio Alexe cu Colţea 1920 Braşov, care a acumulat maximum de puncte, la fel ca şi liderul Clujana Cluj.