Calendar ortodox: Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nicolae la Bari; Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor

Calendar greco-catolic: Sf. pf. Isaia; Sf. m. Hristofor.

REMEMBER 9 MAI

Ziua Europei

1877: Mihail Kogălniceanu citește în Adunarea Deputaților Declarația de Independență a României. Această zi va deveni Ziua Independenței în România.

1939: S-a născut Ion Țiriac, jucător român de tenis, om de afaceri

1945: S-a născut Marius Țeicu, compozitor român

1945: Al Doilea Război Mondial: La cartierul general sovietic din Berlin s-a semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei – act care a marcat sfârșitul celui de–al doilea război mondial pe teatrul european de război (dar nu și în Asia).

1960: SUA au devenit primul stat care a legalizat pilula contraceptivă.

1979: La cea de–a XII–a ediție a Campionatului european de gimnastică de la Copenhaga, Nadia Comăneci a câștigat, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut și intră în posesia trofeului – performanță unică în istoria competiției.

1990: În Piața Universității, 68 oameni au făcut greva foamei pentru susținerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara.

2003: Vizita Prințului Charles al Marii Britanii, în România.

2003: A avut loc o premieră mondială medicală la Clinica de Urologie și Transplant Renal din Cluj: un bărbat a fost operat concomitent în partea stângă și în partea dreaptă a corpului, folosindu–se o singură cale de acces. Cei doi medici care au condus operațiile sunt profesorul Mihai Lucan și profesorul Ralph Senner, însoțit de robotul Aesop.

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

6-12 MAI

A Hologram for the King Digital AVANPREMIERĂ AP 12

Miercuri-Joi: ora 20.20

All Roads Lead to Rome Digital AG

Vineri-Joi: orele 12.45; 18.35

Bastille Day 4K Digital  N15

Vineri: ora 12.20;

Luni-Marţi: ora 12.20;

Joi: ora 12.20;

Vineri: orele 13.30; 15.15; 19.00

Sâmbătă-Duminică: orele 11.45; 13.30; 15.15; 19.00

Luni-Marţi: orele 13.30; 15.15; 19.00

Miercuri: orele 11.45; 13.30; 15.15; 19.00; 20.45, 22.30

Joi: orele 13.30; 15.15; 19.00; 20.45; 22.30

Vineri-Marţi: orele 20.25; 22.10

Captain America: Civil War 3D PREMIERĂ AP 12

Vineri-Marţi: ora 22.05

Miercuri-Joi: ora 22.20

Vineri-Joi: orele 13.20; 20.00

Vineri: orele 15.45; 18.30; 21.15

Sâmbătă-Duminică: orele 11.20; 15.45; 18.30; 21.15

Luni-Marţi: orele 15.45; 18.30; 21.15

Miercuri: orele 11.20; 15.45; 18.30; 21.15

Joi: orele 15.45; 18.30; 21.15

Criminal Digital N15

Vineri-Marţi: orele 17.25; 21.40;

Miercuri-Joi: orele 15.25; 21.40

Mother‘s Day Digital AVANPREMIERĂ AP 12

Miercuri-Joi: ora 20.05

Mr. Right Digital N15

Vineri-Marţi: orele 17.05; 22.35

Miercuri-Joi: orele 16.40; 22.10

Risen Digital AP 12

Vineri-Marţi: ora 16.35

Robinson Crusoe DUB 3D AG

Sâmbătă-Duminică: ora 14.10

Miercuri: ora 14.10

Vineri: ora 18.10

Sâmbătă-Duminică: orele 11.35; 18.10

Luni-Marţi: ora 18.10

Miercuri: orele 11.35; 18.10

Joi: ora 18.10

Vineri: ora 14.00

Luni-Marţi: ora 14.00

Joi: ora 14.00

Sheep & Wolves DUB 3D AG

Vineri: ora 14.20

Sâmbătă-Duminică: ora 10.30

Luni-Marţi: ora 14.20

Miercuri: ora 10.30

Joi: ora 14.20

Sâmbătă-Duminică: ora 14.00

Miercuri: ora 14.00

The Boss Digital AP 12

Vineri-Marţi: ora 20.45

Miercuri-Joi: ora 17.05

Sâmbătă-Duminică: ora 10.55

Miercuri: ora 10.55

Vineri-Marţi: ora 15.30

The Huntsman Winter's War 3D AP 12

Vineri-Joi: ora 16.05

Vineri-Marţi: orele 13.25; 19.30

Miercuri-Joi: orele 13.15; 17.30

The Jungle Book DUB 3D AG

Vineri: orele 12.25; 16.00; 18.00

Sâmbătă-Duminică: orele 12.10; 16.00; 18.00

Luni-Marţi: orele 12.25; 16.00; 18.00

Miercuri: orele 12.10; 16.00; 18.00

Joi: orele 12.25; 16.00; 18.00

The Jungle Book SUB 3D AG

Vineri-Marţi: ora 20.05

Miercuri-Joi: ora 19.35

The Other Side of the Door Digital IM 18

Vineri-Joi: ora 22.40;

Vineri-Joi: ora 14.40;

Zootopia-DUB 3D AG

Sâmbătă-Duminică: ora 11.25;

Miercuri: ora 11.15