Povestea Strategiei de Apărare a României este fabuloasă şi merită spusă, pentru că Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Ministerul Apărării şi chiar Curtea Constituţională s-au întrecut să batjocorească toate reglementările legale privind adoptarea sa. La 29 martie 2007, CSAT a aprobat Strategia naţională de apărare a României, iar a doua zi preşedintele a transmis-o Parlamentului. La 19 aprilie, Legislativul l-a suspendat pe şeful statului reproşându-i, între altele, şi că a întârziat elaborarea Strategiei. Ulterior, documentul s-a evaporat. Curtea Constituţională a României a validat, la 20 aprilie 2007, decizia Parlamentului privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Acţiunea Legislativului de destituire provizorie a şefului statului, unică în analele democraţiei autohtone, a avut drept temei politic şi juridic două documente: unul conceput de PSD, principalul partid de opoziţie, iar celălalt de către o comisie parlamentară specială. În ambele rechizitorii, preşedintele a fost acuzat că a încălcat nu numai Constituţia, ci şi Legea nr. 473 din 4 noiembrie 2004 privind planificarea apărării. Potrivit articolului 5 al legii invocate, Strategia naţională de apărare a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional. Preşedintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Strategia naţională de apărare Parlamentului, care o dezbate şi o aprobă, prin hotărâre, în cadrul unei şedinte comune. Vi se pare ceva complicat? Textul legii este simplu şi frust, fardat cenuşiu în limbajul de lemn juridico-administrativ, dar la fel de clar precum "Mersul trenurilor" sau ca o carte de telefoane. Ei bine, preşedintele Băsescu a avut nevoie de mai mult de doi ani pentru a definitiva Strategia. Şi a trimis-o Parlamentului printr-un mesager înaripat abia după ce PSD făcuse publică propunerea de suspendare, care devenea, astfel, iminentă. Şi Constituţia vorbeşte despre Strategia naţională de apărare (art. 65, al.2, lit.f). Legea fundamentală prevede: "Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru aprobarea Strategiei naţionale de apărare a ţării". După cum se ştie, Băsescu a fost suspendat, a urmat referendumul şi a revenit la Cotroceni. La 28 iunie şi la 19 iulie, şeful statului a convocat CSAT. Dar nu a mai făcut nici o referire la Strategie. Nu i-a arătat cu degetul pe cei "322" care, după ce l-au umilit, au uitat să-şi facă ei înşişi datoria. Pentru că, de fapt, lui Băsescu nu-i pasă de Strategie, după cum nu i-a păsat nici de respectarea termenului legal. Şi, la urma urmei, de ce i-ar păsa, atâta vreme cât mingea se află acum în curtea Parlamentului? Aşadar, în luna martie, Camerele au primit actul pe care-l aşteptau cu sufletul la gură. Dar, stupoare! Strategia a ajuns la Parlament, dar nu şi la comisiile de specialitate. Şi, prin urmare, nu s-a aflat nici măcar pe ordinea de zi. Ca să nu mai vorbim despre discuţii în plen. Să recapitulăm: parlamentarii strigă că Băsescu nu le trimite Strategia. Băsescu le trimite actul, iar Parlamentul îl ignoră. Dar de ce s-ar grăbi, unde arde? Ei bine, potrivit Legii nr. 473, pentru realizarea prevederilor Strategiei naţionale de apărare, Executivul trebuie să elaboreze Carta albă a apărării, prin care se stabilesc obiectivele politicii de apărare. Şi acest document se supune spre aprobare Parlamentului. Termenul este de cel mult 6 luni (aţi citit bine!) de la acordarea încrederii Guvernului. Pe baza Strategiei şi a Cartei Albe, MApN mai alcătuieşte şi Strategia militară. Prin urmare, până când Parlamentul nu adoptă Strategia naţională de apărare şi aceasta nu este publicată în Monitorul Oficial, Guvernul nu poate concepe Cartea Albă a Apărării, întrucât un document derivă din altul. Mai mult, nici MApN nu poate elabora Strategia militară a României. În paranteză fie spus, ultima strategie militară datează din anul 2000! În consecinţă, arde! Din păcate, nici societatea civilă, nici presa, nici academicieni sau experţii nu au găsit nimerit să dezbată serios subiectul. Mai grav, timidele referiri apărute, totuşi, în spaţiul public, la Legea 473 şi la modul cum se raportează instituţiile statului la ea, au adoptat, în mod paradoxal, poziţii care urmăreau justificarea sau minimalizarea abuzului. Unele au avut la origine motivaţii politice, altele au fost rezultaul lenei intelectuale; toate au fost însă triste. Concret, "specialiştii" s-au grăbit să-l scuze pe Băsescu, afirmând că acesta a adoptat totuşi o Strategie de securitate...