Nemulţumiţi peste măsură de pensiile mici pe care le au după o viaţă de muncă, de inflaţia galopantă care "aproape ne sugrumă, mânându-ne spre gesturi necugetate", pensionarii care ne-au trecut pragul au dorit să primească răspuns la unele întrebări pertinente care-i frământă de ani buni. Le-am preluat şi am solicitat răspunsurile de la factorii competenţi: Cornelia Maghiar, şef Departament Stabiliri Pensii, şi ec. Leontin Ţârle, director general adjunct la Casa Judeţeană de Pensii. Zvonurile sunt întreţinute continuu - La sfârşitul lunii octombrie, mai mulţi cititori ai ziarului ne-au solicitat un răspuns referitor la pensionarea anticipată, întrucât aflaseră pe diferite căi modificările aduse Legii 19, care ar fi dat posibilitatea pensionării anticipate în condiţii deosebit de avantajoase. Care sunt aceste modificări şi ce poate spera persoana care doreşte pensionarea anticipată? Întrebarea este adresată economistei Cornelia Maghiar. - Vă informăm că nu au apărut modificări la Legea 19 privind pensionarea anticipată. Asiguraţii care au depăşit stagiul complex de cotizare cu cel puţin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult cinci ani înaintea vârstei standard de pensionare. Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei pentru limită de vârstă. La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se iau în vedere perioadele asimilate, prevăzute de prezenta lege. Persoana care se pensionează anticipat nu are penalizare la stabilirea cuantumului pensiei, dacă are realizat stagiul de cotizare de minim 10 ani (art. 49, alin. 1, 2, 3). Parţiala cu ale ei cerinţe Când zvonurile păreau că se sting, a mai apărut unul: oricine se poate pensiona anticipat parţial! Iată că cei doi specialişti pe care i-am abordat sunt de altă părere. Articolul 50 (alin 1) din Legea 19 stipulează: asiguraţii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensia anticipată parţială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult cinci ani. Aliniatul 2 al aceluiaşi articol 50 se referă la cuantumul pensiei anticipate parţiale care se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare după cum urmează: până la 1 an - 0,50, peste 1 an - 0,45, peste 2 ani - 0,40, peste 3 ani - 0,35... între 9 şi 10 ani - 0,05. Asiguraţii care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite sau în condiţii speciale de muncă, din care nu se pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază, pot beneficia de prevederile art. 50. În aceste cazuri, reducerea vârstei de pensionare nu poate fi mai mare de cinci ani. La împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută de Legea 19, pensia anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă, prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 50, aliniatul 2 şi adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare (art. 52). Acum, nu se cumulează Persoanele care la intrarea în vigoare a Legii 19 (aprilie 2001), beneficiau de două pensii, conform legislaţiei anterioare (Legea nr. 3 şi Legea 80), beneficiază în continuare de acest drept. Respectiv pot cumula pensia din agricultură cu cea de urmaş, dar cel care avea pensia după anii lucraţi în sectorul de stat nu avea dreptul la cumul. În astfel de cazuri, se putea opta pentru pensia cea mai mare. Vine Moşul mai repede cu pensia? Am fost întrebaţi dacă pensiile vor fi plătite la timp măcar acum, în preajma sărbătorilor. Iată ce am aflat de la Casa Judeţeană de Pensii: pe luna decembrie se va devansa plata pensiilor cu câteva zile, astfel încât, până în 24 să se achite toate drepturile. Dacă până acum, plata acestor drepturi începea în 15 a fiecărei luni, în decembrie, aceasta va începe în data de 11 şi nu mai repede, cum ne sugera un pensionar: "Măcar de Moş Nicolae să o primim (!)". Să sperăm că promisiunile CNPAS vor fi onorate şi că Moşul va aduce mai repede pensia la cei îndreptăţiţi să o primească. Un proiect mort în faşă În ceea ce priveşte recorelările şi diminuarea discrepanţelor existente între pensiile stabilite prin Legea nr. 3 cu cele după Legea 19, doar în campaniile electorale se mai promite mult, de făcut, în schimb... Câteva zeci de mii de lei trimestrial, care se adaugă pe cuponul de pensie, nu face decât să sublinieze în plus decalajul mare care ajunge la peste 2,5 milioane lei, pentru aceeaşi vechime în muncă, dar, calculat conform altei legislaţii. Un proiect de aducere la aceeaşi linie a pensiilor, pentru aceeaşi vechime în muncă, condiţii etc., există, dar Parlamentul nu l-a dezbătut (sunt alte probleme prioritare, nu?!), aşa că zace într-un sertar pe undeva... "Dă-le, Doamne, viaţă lungă parlamentarilor noştri, care s-au gândit doar la pensia lor, dar să n-ajungă să o folosească vreodată!", zicea cu năduf Ioan P., pensionar, cu o pensie de 2,1 milioane lei, după o viaţă de muncă.