Anual, în 17 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Naţională fără Tutun, ocazie cu care, în săptămânile următoare, o parte dintre studenţii Universităţii Oradea vor participa la discuţii interactive referitoare la efectele nocive ale fumatului asupra sănătăţii. "Riscurile fumatului asupra Sănătăţii" De Ziua Internaţională fără Tutun, Biroul de Promovare a Sănătăţii (BPS) din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în colaborare cu Centrul Judeţean de Prevenire şi Consiliere Antidrog şi cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea (ASMO), vor organiza o serie de întâlniri cu studenţii Universităţii Oradea, cu tema "Riscurile fumatului asupra sănătăţii". Acţiunea se va desfăşura începând de săptămâna următoare până la jumătatea lunii decembrie. Aşa cum ne-a precizat Carmen Dinescu, reprezentant al BPS, pe parcursul întâlnirilor, organizatorii de la cele trei instituţii vor purta discuţii interactive pe acestă temă, cu studenţii din anul II de la profilurile Ştiinţe Economice şi Juridice, Istorie-Geografie şi Sociologie. Reprezentanţii BPS au pregătit pentru acţiunile care se vor derula materiale informative privind riscurile consumului de tutun asupra sănătăţii, pe care le vor distribui în rândurile tinerilor. Taxa pe viciu ar putea reduce numărul de fumători? Taxa pe viciu ar putea reduce cu peste cinci la sută numărul fumătorilor, mai ales al adolescenţilor şi persoanelor cu venituri mici. Declaraţia a fost făcută ieri de medicul Florin Mihălţan, şef de secţie la Institutul de Pneumologie, într-o conferinţă de presă organizată de Ziua Naţională fără Tutun. Potrivit medicului, în ţările în care preţul unui pachet de ţigări a ajuns la cinci euro (de exemplu Franţa, Portugalia etc.) ponderea fumătorilor a scăzut cu cinci, chiar nouă la sută, mai ales în rândul adolescenţilor şi al populaţiei cu venituri reduse. Autorităţile române vor să introducă, din 2006, taxe de 0,50 euro pe pachetul de ţigări şi sume diferenţiate pentru băuturile alcoolice. Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), Pavel Abraham, a atras atenţia că deşi există o lege care sancţionează cu 5 milioane lei fumatul în locurile publice, nimeni nu o aplică. Alarmant este faptul că tot mai mulţi copii fumează, între 8 şi 10 la sută dintre minori chiar înainte de a împlini vârsta de zece ani. Responsabile pentru aplicarea sancţiunilor sunt direcţiile de sănătate publică.