Mult aşteptatul amical de gală cu Spania va avea loc mâine seară de la ora 21.45, pe Cluj Arena. Pentru România testul cu campioana Europei este cel mai important din perioada pregătitoare pentru Campionatul European din vară. Partida va fi televizată de TVR 1 şi Dolce Sport 1.

 

În această săptămână, ambele selecţionate au susţinut amicale cu grade diferite de dificultate. România a dispus la limită (1-0) de modesta echipă a Lituaniei, iar Spania a remizat (1-1)  în deplasare cu Italia, într-o reeditare a finalei CE din 2012, câştigată atunci de spanioli cu 4-0. Golul ibericilor a fost marcat de veteranul Aduriz, care la 35 de ani a bifat abia a doua selecţie!

Vicente del Bosque a mizat din start pe De Gea - Juanfran, Pique, Ramos, Azipilicueta - Mata, Thiago, Mikel San Jose, Fabregas - Morata, Aduriz, pe parcurs mai apelând la Nacho, Koke, Isco, D. Silva, Jordi Alba, Paco Alcacer. Nu au fost utilizaţi Iker Casillas (FC Porto), Segio Rico (Sevilla) - Mario Gaspar (Villarreal),  Marc Bartra, Sergi Roberto (ambii Barcelona), Nolito (Celta de Vigo), Pedro Rodríguez (Chelsea).

Ramos şi Busquets acuză probleme medicale şi nu vor juca la Cluj. S-ar putea ca selecţionerul Spaniei să menajeze şi alţi jucători de bază, dar şi înlocuitorii lor sunt fotbalişti de valoare.

În schimb, în faţa unui adversar de calibru, Anghel Iordănescu va aborda jocul cu ce are mai bun în actualul lot, fiind de aşteptat o atitudine şi prestaţie superioară celei din amicalul cu Lituania.

Echipa probabilă a României: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, D. Grigore, Toşca - Pintilii, Hoban - Ad. Popa, Stanciu, B. Stancu - F. Andone (Keşeru).