Plăţi compensatorii pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi Angajaţii care vor fi disponibilizaţi prin concedieri colective până la 30 septembrie 2004, în urma procesului de restructurare sau de reorganizare a societăţilor cu capital majoritar de stat, vor primi dublul salariului mediu net pe economie, o indemnizaţie de şomaj şi un venit lunar suplimentar. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate, recent, de Guvern, şi care completează OUG 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi şi companii naţionale sau comerciale cu capital majoritar de stat, angajaţii vor primi, la momentul disponibilizării, o sumă egală reprezentând de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2004, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Aceştia vor beneficia şi de indemnizaţia legală de şomaj, precum şi de un venit lunar de completare egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare şi nivelul indemnizaţiei de şomaj. Printr-o hotărâre distinctă, Executivul a aprobat şi o listă cu 12 societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare care efectuează concedieri colective, conform OU 8/2003. Pe listă se află societăţile Ampelum Zlatna, Metalurgica Aiud, Moldosin Vaslui, Rep-Urmes Bucureşti, Turnu S.A. Turnu Măgurele, Hart Miercurea Ciuc, Somvetra Gherla, Tremag Tulcea, UVCP Turnu Măgurele, Arteca Jilava, Colorom Codlea şi UMUC Bucureşti.