Confederaţiile patronale încă mai speră să fie auzite şi înţelese
După premier, vine preşedintele
În luna august a.c., reprezentanţii confederaţiilor patronale s-au întâlnit cu primul ministru Adrian Năstase, scopul fiind prezentarea principalelor probleme cu care se confruntă agenţii economici, iar speranţa a fost că, după o astfel de întâlnire, se va îmbunătăţi climatul de afaceri din România.
"O asemenea reuniune, însă, nu a avut, din păcate, rezultatele scontate. Este nu numai opinia noastră, a Federaţiei Patronilor Bihor - avea să remarce dna Geana Matei, director executiv al acestei Federaţii -, ci a majorităţii celor care fac parte din UGIR - 1903".
Iată că acum - şi nu întâmplător! - Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR-1903) se pregăteşte pentru o nouă întâlnire -, dar cu preşedintele României, dl Ion Iliescu. Într-un asemenea context, Federaţia Patronilor Bihor, membră a organizaţiei naţionale UGIR-1903 şi membră fondatoare a Cooperaţiei Asociaţiilor de Afaceri Transilvania dă curs iniţiativei UGIR-1903 de a elabora un nou set de propuneri, pe baza problematicii complexe a mediului de afaceri perturbat de o serie de neajunsuri, propuneri argumentate, punctual, şi care să ducă la îmbunătăţirea activităţii din acest domeniu.
"Reuşita demersurilor noastre - ca argumente, cât şi cuprinderea a cât mai multe domenii din sfera afacerilor, cu problematica lor, sunt posibile prin însumarea propunerilor ce vin din partea agenţilor economici de pe raza judeţului Bihor. De aceea, a continuat dna Geana Matei -, invităm agenţii economici interesaţi să se adreseze Federaţiei Patronilor Bihor (cu sediul în Oradea, Piaţa Unirii, nr. 2-4, n.a.) cu prezentarea problemelor cu care se confruntă şi cu redarea a ceea ce consideră că afectează evoluţia generală a mediului de afaceri."
O asemenea acţiune trebuie finalizată de Federaţia Patronilor Bihor în data de 22 decembrie a.c., după care se va elabora şi trimite, la UGIR-1903, un document comun. "Membrii Colegiului patronal UGIR-1903 urmează să participe la o întâlnire - de această dată cu domnul preşedinte Ion Iliescu. Sperăm să nu fie, această nouă rundă de dialog, asemănătoare aceleia din luna august. Nu de alta, însă confederaţiile patronale trebuie să fie auzite, dar şi înţelese" - conchide doamna Geana Matei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.