Mijlocaşul echipei FC Oradea, Radu Mărginean, a ratat şansa de a se număra printre componenţii lotului naţional de tineret care va disputa mâine, în deplasare, o partidă amicală cu selecţionata similară a Ucrainei. Fotbalistul orădean a suferit o întindere musculară la coapsă, în meciul de duminică seara, cu Dinamo, care l-a determinat pe antrenorul Ionuţ Popa să-l înlocuiască cu Sfârlea, încă din minutul 39. Mărginean va rata şi meciul de sâmbătă, cu Petrolul Ploieşti, medicul lotului orădean, Alin Iova, recomandându-i o perioadă de repaus de şapte zile. Pe lângă internaţionalul de tineret, probleme medicale mai au bosniacul Obrenovic şi sârbul Stevanovic, însă, medicul echipei FC Oradea ne-a precizat că există şanse sporite ca ei să fie apţi pentru pentru confruntarea cu echipa lui Florin Marin. Într-o altă ordine de idei, menţionăm că, deşi s-au întors din Capitală, ieri dimineaţă, "roş-albaştrii" au şi susţinut o şedinţă de pregătire, la ora 18.00.