În Oradea, Zeci de copii cerşesc pe arterele Oradiei
Zilnic, zeci de copii pot fi văzuţi în principalele intersecţii din municipiu. Dintre aceştia, majoritatea sunt cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. Potrivit unui raport statistic al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor, 116 copii au fost identificaţi, anul trecut, ca practicând cerşetoria pe raza municipiului.
Astfel, în perioada 01.01.2006-31.12.2006, pe raza municipiului au fost identificaţi 116 copii care practicau cerşetoria, 73 fiind de sex masculin, iar restul, de sex feminin. În ceea ce priveşte mediul de provenienţă, numărul copiilor din mediul rural a crescut simţitor, astfel încât, dintre cei care practicau cerşetoria în Oradea, 95 de persoane au fost identificate ca fiind din alte localităţi, mai precis din mediul rural, numai 21 având domiciliul pe raza urbei. "Din alte judeţe am identificat 10 copii, iar din judeţul Bihor, 106. Cei mai mulţi copii au fost trimişi la cerşit sau au fost însoţiţi să cerşească în Oradea, din comunele limitrofe urbei, cum ar fi: Roit, Rontău, Diosig, Tileagd, Săcueni, Tărcaia, Lăzăreni, Batăr, Şimian, Măgeşti, Tăşnad, Marghita, Rieni, Nojorid, Oşorhei, Sântandrei, Ciumeghiu, Ineu de Criş, Tinca, Vadu Crişului, Tileagd, Oradea. În ceea ce priveşte celelalte judeţe, din Sălaj am avut patru cazuri, respectiv câte unul din Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Constanţa, Tulcea, Maramureş, Neamţ", a ţinut să precizeze Ciprian Novac, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC Bihor. Referitor la repartiţia pe grupe de vârste, putem menţiona faptul că au fost identificaţi patru copii cu vârsta sub şase ani care practicau cerşetoria pe raza urbei, între 7 şi 12 ani, au fost identificaţi 58 de copii, iar între 13 ani şi 18 ani, au fost identificaţi 64 de copii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.