Clasa politică românească a dat, duminică, primul examen după trei ani de convulsii. Locul sondajelor, al speculaţiilor şi-al declaraţiilor bombastice e luat, acum, de realitatea seacă a cifrelor bătute în cuie. Noul tablou politic e atât un capăt de drum, cât şi linia de start pentru confruntările electorale din următorii doi ani.

Trăgând linie, observăm că perdanţii sunt tocmai gălăgioşii scenei - Băsescu, Becali şi Vadim - în vreme ce liberalii şi maghiarii, deşi divizaţi şi unii şi alţii, îşi freacă mâinile de bucurie. PNL a obţinut un scor mulţumitor (13%), după războiul de uzură dus de la guvernare cu tabăra prezidenţială, iar PLD, născut cu forcepsul anul trecut, nu a dat bine ochii cu alegătorii că a şi devenit al patrulea partid al ţării, trecând de 8%. În acest caz, au cântărit decisiv plasarea lui Stolojan în fruntea listei, sprijinul făţiş al lui Traian Băsescu şi campania electorală agresivă, liberal-democraţii fiind singurii, de altfel, care au luat-o în serios. Iar prezenţa scăzută la urne i-a favorizat pe exponenţii maghiarimii, aceasta reuşind, printr-o mobilizare exemplară la vot, să obţină, în total, un scor record de aproape 10% din sufragii, trimiţând în Parlamentul European atât UDMR, cât şi pe Tokes.
Oricât s-ar împăuna liderii PD şi PSD cu rezultatele obţinute, acestea sunt sub aşteptări. Democraţii visau, încurajaţi de sondaje, la pragul psihologic de 40%. Deşi e cea mai bună performanţă din istoria sa, PD devenind oficial, în premieră, principalul partid românesc, 29% e departe de ceea ce sperau Traian Băsescu şi capii PD. Aceştia din urmă sunt supăraţi pe Stolojan, pe bună dreptate, PLD luând mai degrabă din electoratul PD, nu din al PNL, cum se dorea la scindare. În afară de urmările palide ale implicării sale neconstituţionale în campania democraţilor, preşedintele nu se poate lăuda nici cu referendumul, la care a obţinut în favoarea sa circa patru milioane de voturi, cu un milion mai puţin decât în 2004 şi cu două în minus faţă de referendumul din mai.
A reuşit, în schimb, să adâncească falia dintre grupările Iliescu şi Geoană din PSD, aceasta din urmă declarându-şi susţinerea pentru varianta de uninominal propusă de şeful statului la referendum. Cel mai mic rezultat obţinut vreodată de PSD, 22%, a atras critica fondatorului său, care a propus un congres extraordinar, în vreme ce Mircea Geoană preferă să se îmbete cu apă rece, lăudându-se că... a înfrânt. „Scorul relativ bun", despre care vorbeşte, e cu 15% mai slab faţă de precedentele alegeri, în condiţiile în care un partid normal creşte în opoziţie. În afară de disensiunile de la centru, care, cel mai probabil, vor răbufni în perioada imediat următoare, PSD a arătat că numeroase filiale ale sale sunt anchilozate şi ineficiente. Cele 11% de la Cluj sunt un semn că de la teoria politică la obţinerea voturilor e un pas imens. La fel cum, de exemplu, scorurile din Bihor şi Satu Mare, tot la jumătate faţă de media naţională, sunt jenante, câtă vreme Tokes Laszlo, de unul singur, a adunat, în aceste judeţe, procente asemănătoare.
Nici Gigi Becali nu are motive de exuberanţă, chiar dacă, după redistribuire, PNG ar putea deveni partid europarlamentar. De la cele 11% din sondajele primăvăratice, la pragul electoral e o diferenţă. Dar surpriza cea mai mare a furnizat-o PRM, care de abia a sărit peste 4%. Faptul că până şi la Cluj, în fieful lui Funar, a fost obţinut un scor asemănător, precum şi acuzaţiile secretarului general demisionar Daniela Buruiană Aprodu la adresa „conducerii centrale a PRM, care este incompetentă, îmbătrânită şi, mai ales, iresponsabilă", urmate de excluderea sa imediată din partid - sunt simptome ale crizei profunde pe care o traversează PRM. Tot la subsolul clasamentului, PC şi PIN se zbat în zona marjei de eroare, iar ţărăniştii defilează spre posteritate, umăr la umăr cu Partida Romilor.

Sancţiunea cea mai dură, însă, pentru clasa politică în ansamblul ei, este absenteismul. Nici un partid şi nici măcar preşedintele Băsescu, oricât ar fi el de jucător, n-au reuşit să scoată din case aproape trei sferturi dintre români. Lehamitea lor e rezultatul amar al modului în care se face, de 18 ani, politică în această ţară. Pe ei cine-i reprezintă?