În cursul zilei de miercuri, pe malul drept al Barcăului, de pe raza oraşului Marghita, un localnic a descoperit o bombă de aruncător de calibru 82 milimetri, provenită din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bărbatul a descoperit muniţia în timp ce efectua lucrări agricole în zona respectivă şi a apelat imediat la Serviciul de Protecţie Civilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor. La faţa locului s-a deplasat un echipaj pirotehnic din cadrul instituţiei, care a ridicat muniţia găsită de localnic, a transportat-o şi a depozitat-o în condiţii de siguranţă.