Deşi în oraş există mai multe statui care amintesc de eroii neamului, cei ai Răscoalei de la 1784, Horea, Cloşca şi Crişan, se pare că au fost daţi uitării, deşi au avut un rol însemnat în scrierea istoriei române.

Respectul pentru eroii neamului şi cultivarea sentimentului de adâncă preţuire a memoriei acestora a început să se năruie şi, din păcate, acest lucru se întâmplă şi în Oradea, din diverse motive, de natură economică sau chiar din cauza indiferenţei. O instituţie care ar trebui să se mobilizeze şi să vină cu propuneri de noi edificii şi monumente, care să reamintească locuitorilor oraşului de eroii ţării şi faptele săvârşite de ei, este Filiala Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România. Legat de acest tip de monumente are o nelămurire şi un grup de locatari de pe străzile Horea, Cloşca şi Crişan, care vor să ştie de ce nu există şi un monument dedicat acestor eroi. O troiţă cu chipul celor trei eroi ai Răscoalei de la 1784 şi cu cel al lui Avram Iancu, eroul din Transilvania al Revoluţiei de la 1848, se găseşte sculptată în lemn, la intersecţia străzilor Oneştilor cu Calea Aradului, însă, de-a lungul timpului, din cauza vremii, aceasta s-a deteriorat. Cetăţenii care locuiesc pe străzile Horea, Cloşca şi Crişan sunt de părere că actualul Parc 22 Decembrie, care se află în apropierea acestor străzi, ar trebui să poarte numele celor trei eroi ai neamului, iar în incinta parcului să se ridice un monument închinat lor. Răscoala din 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, a avut drept urmare emanciparea naţională a românilor, dar cu preţul vieţii celor trei. Din acest motiv, elevii învaţă despre ei la cursurile de istorie, iar locuitorii urbei doresc o troiţă închinată lor. "Orădenii patrioţi ar fi mândri dacă Parcul 22 Decembrie şi-ar schimba denumirea în Parcul Horea, Cloşca şi Crişan, însă, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie înaintată o propunere către Consiliul Local şi ulterior aprobată. Sau ar putea fi ridicată măcar o troiţă, deoarece în apropiere sunt şi şcoli, iar de ziua naţională elevii ar avea unde să depună flori", este de părere P.B., un locuitor din zonă. Deranjant pentru acest domn este faptul că în Parcul Petofi există două statui închinate unor personalităţi de origine maghiară, iar în zona celor trei străzi, Horea, Cloşca şi Crişan, nu există nici măcar o statuie care să amintească de eroismul acestora din urmă...