În cursul zilei de ieri, la Oradea a fost prezent pentru câteva ore împuternicitul federal şi membru al Parlamentului landului Baden-Wurttemberg, ministrul Wolfgang Reinhart. Acesta a fost însoţit în periplul său de către consulul Germaniei de la Timişoara şi de preşedintele Mişcării Sindicale Catolice a Salariaţilor din landul Baden-Wurttemberg. La primele ore ale dimineţii, ministrul Wolfgang Reinhart a fost prezent la centrul de zi cu copii cu dizabilităţi al ordinului surorilor Mallersdorfer din Oradea, unde a donat unui copil un scaun cu rotile. Întreaga delegaţie germană a fost primită de către reprezentanţii municipalităţii şi prefectul judeţului, Mircea Ghitea, în Sala Mare a Primăriei Oradea, prilej cu care ministrul german al landului Baden-Wurttemberg a participat la o recepţie, în cadrul căreia ministrul Reinhart a înmânat liderului BNS Bihor şi al Asociaţiei Mişcarea Catolică a Salariaţilor Oradea, Nicolae Morgovan, precum şi secretarului AMCS Oradea, Ilie Linţu, medalia Parlamentului Baden-Wurttemberg pentru meritele privind parteneriatele, întâlnirile şi comunicarea reciprocă, precum şi dezvoltarea AMCS-ului. Ministrul german al landului Baden-Wurttemberg s-a arătat, în prima sa vizită în România, încântat de posibilităţile de colaborare între oraşele din Bihor şi landul pe care îl reprezintă, anunţând că pe data de 12 noiembrie va fi organizată în Germania "Ziua economiei româneşti". După întâlnirile cu oficialităţile locale, ministrul Wolfgang Reinhart s-a îndreptat spre Sibiu, urmând ca, mai apoi, să ajungă şi la Bucureşti.