Campioana României la polo în ultimele patru sezoane are un nou sponsor principal. Conducerea Clubului Sportiv Municipal (CSM) Oradea a parafat ieri un contract cu societatea RCS&RDS valabil pe durata unui an. Conform actului semnat de directorii celor două părţi, Florin Birta, respectiv Mircea Mihăilă, echipa orădeană va activa în competiţii sub numele CSM Digi. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă la care au mai participat şi poloiştii Kadar Kalman, Nicuşor Diaconu şi Tiberiu Negrean.

 

Bani mai mulţi pentru CSM Digi

Oficialii au evitat să ofere detaliile financiare ale înţelegerii, precizând doar că sunt superioare celei din sezonul precedent. "Pentru că partenerii noştri doresc să păstreze confidenţialitatea asupra sumei cu care vor sponsoriza activitatea echipei de polo nu vă putem comunica suma, însă aceasta este mai mare decât cea cu care Frigo Conty a sponsorizat echipa anul trecut. Probabil că şi fostul sponsor principal va rămâne lângă echipă", a spus Florin Birta. Vechiul contract de sponsorizare avea o valoare de 50.000 de euro pe an.

 

Eventul şi o semifinală de cupă europeană

Directorul CSM Oradea a mai menţionat că suma oferită de noul sponsor acoperă necesarul de salarii şi cheltuieli pentru sezonul următor în care echipa de polo vizează cucerirea unui nou titlu şi a Cupei României, precum şi accederea într-o semifinală de cupă europeană, după ce anul trecut s-a oprit în sferturile Cupei LEN.

Din lotul formaţiei orădene nu a plecat nimeni, ba chiar a fost completat de internaţionalul Mihnea Chioveanu, transferat de la Steaua Bucureşti.

Altfel, partidele din întrecerea internă şi internaţională în care este angrenată echipa pregătită de Cornel Gordan vor fi televizate de Digi Sport.