Impozitul pe terenurile amplasate în extravilanul localităţilor va fi calculat pe baza unei noi proceduri, în care se va ţine cont de suprafaţa şi zona în care este amplasat terenul respectiv, iar sumele aferente vor fi transferate la bugetele locale şi nu la bugetul de stat, ca până în prezent. Noile prevederi au fost introduse printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată, joi, de Guvern, care modifică Legea 571/2003 privind Codul Fiscal şi Legea 247/2005 referitoare la reforma în domeniul proprietăţii. Potrivit noilor reglementări, impozitul pentru terenurile amplasate în extravilan va fi stabilit în funcţie de suprafaţa în hectare a terenului şi de zona în care este acesta amplasat, la care se va adăuga coeficientul de corecţie calculat, potrivit Codului Fiscal, în funcţie de rangul localităţii. Consiliile locale vor stabili patru categorii de zone de încadrare a terenurilor, spre deosebire de cele cinci clase de calitate folosite în prezent pentru determinarea impozitului. Sumele rezultate din impozit vor fi transferate la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se află terenurile, fiind gestionate de către administraţiile locale. Conform legislaţiei în vigoare, impozitul pe terenurile amplasate în extravilanul localităţilor este vărsat la bugetul de stat. Impozitele pe terenurile din extravilanul localităţilor încasate pentru 2006 până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă rămân stabilite conform deciziilor de impunere emise de organele fiscale. Actul normativ adoptat de Guvern mai stabileşte că renta viageră acordată persoanelor în vârstă care îşi vând sau închiriază terenurile agricole va fi plătită de la bugetul local.