Ieri, la ora 15.15, Trenul Soarelui a pornit prima dată în acest an din Gara Oradea, transportând călători spre litoralul Mării Negre. Trenul Rapid 936 Bihor şi perechea sa, 935 Bihor, sunt puse în circulaţie anual în sezonul estival, făcând legătura dintre Oradea şi Mangalia din luna iunie, până la mijlocul lui septembrie. La pornirea din Oradea în prima cursă din acest an, trenul a circulat la nici jumătate din capacitate. Din cele 294 de locuri de la vagoanele de clasa I şi II, au fost utilizate doar 30 la sută, respectiv jumătate din locurile la cuşetă. Trenul are în compunere două vagoane cuşetă, unul de clasa I, trei de clasa II, iar din Cluj-Napoca i se ataşează alte şase vagoane, din Războieni - altele patru, de clasele I şi II. El circulă zilnic, cu pornire din Oradea la ora 15.15 şi sosire în Mangalia la 9.47. Călătorii trebuie să fie atenţi la faptul că ora care figurează în broşura "Mersul Trenurilor", 16.00, nu mai este valabilă. Perechea sa, trenul rapid 935 Bihor, porneşte zilnic din Mangalia la 15.37 şi soseşte în Oradea la 9.35. Tichetul de călătorie la preţ integral este în valoare de 132,50 - la clasa I, de 99,70 - la clasa II, de 132,3, la cuşetă de patru locuri, şi de 120,5, la cuşetă de şase locuri. Persoanele care, potrivit legii, au dreptul la reduceri tarifare la transportul pe calea ferată vor beneficia în continuare de aceste facilităţi. În afara acestora, nu se aplică, aşa cum s-a întâmplat în alţi ani, alte reduceri tarifare.