Zilele trecute în Sala Polivalentă din Bucureşti a fost organizat Campionatul Naţional la dans sportiv, concurs la care au participat 500 de perechi de dansatori. Campionatul a fost organizat pentru toate categoriile de vârstă la secţiunile latino americane şi standard. Clubul de Dans Sportiv Stephany Oradea a înscris în competiţie cinci perechi, antrenate de Noemi şi Istvan Toth, care au obţinut rezultate notabile.

 

Cea mai bună performanţă a fost realizată de perechea Darius Moisi - Cuciula Rebeca (foto sus, alături de Noemi Toth), campioană naţională la dansuri latino-americane (10-11 ani) din 46 de concurenţi. Pe podium a mai urcat Alex Ardelean - Ilinca Lianu, locul 3 la clasa E, 6 - 9 ani.

Alte clasări ale componenţilor clubului orădean:

Clasa E, 12 - 13 ani

Florin Sas - Szocs Anita, locul 4,

Raul Doboş - Anastasia Ştreng, locul 10

Dansuri latino-americane

6 - 9 ani: Alex Ardelean - Ilinca Lianu, locul 9 din 15 perechi participante

12 - 13 ani: Raul Doboş - Anastasia Ştreng, locul 25,

Florin Sas - Szocs Anita, locul 33 din 57 perechi participante.

19 - 35 ani: Cseke Zsolt - Karalyos Judit (foto jos, alături de Istvan Toth), locul 6 din 30 perechi.

În cadrul Galei Dansului Sportiv Românesc s-au decernat şi premii oferite de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Clubului Stephany Oradea i-a fost acordată o diplomă pentru rezultate obţinute în 2009 şi pentru promovarea dansului sportiv din România. Anul trecut, Istvan Toth a reprezentat Federaţia Română de Dans Sportiv, în calitate de arbitru, la 15 competiţii internaţionale IDSF şi împreună cu soţia sa, Noemi, a organizat Concursul Internaţional de Dans Sportiv "Varadinum Dance Festival".