Terenurile aflate în proprietate privată pe care se execută lucrări importante de construcţie şi modernizare a infrastructurii rutiere vor fi expropriate conform Legii 33/1994 şi vor intra în proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Transporturilor, au declarat surse din MTCT. Terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, pe care se execută astfel de lucrări, inclusiv instalaţiile, clădirile şi dotările aferente acestora, vor trece, la rândul lor, în condiţiile legii, în administrarea Ministerului Transporturilor. Sursele citate au amintit că sectoarele importante de infrastructură rutieră pe care se execută lucrări de interes naţional şi european constituie cauze de utilitate publică. Legea 33/1994 prevede că exproprierea de bunuri imobile se poate face numai pentru cauze de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărîre judecătorească. La calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine cont de preţul cu care se vînd, în mod obişnuit, astfel de bunuri, precum şi de daunele provocate proprietarului. Conform legii, printre lucrările de interes naţional sau local declarate de utilitate publică sunt cele privind deschiderea, alinierea şi lărgirea străzilor, explorările geologice, extracţia substanţelor minerale utile, montarea instalaţiilor pentru producerea energiei electrice, de telecomunicatii, gaze, termoficare, apă, canalizare.