? Într-un an producem cam 1400 tone vinete ? Aş fi în stare să ţin singură o Salontă întreagă ? De la plantare până acum, doar de trei ori ne-a plouat ? ?Udarea prin picurare? - o nouă metodă la Avram Iancu ? Celor 400, o toamnă cum n-a mai fost alta, le dorim! Cam 70 la sută dintre gospodăriile satului Avram Iancu, din comuna cu acelaşi nume, se ocupă cu producerea legumelor. Într-un calcul sumar, asta înseamnă cam 400 de familii - ne precizează primarul comunei, dlTeodor Matica, el însuşi legumicultor de frunte, căruia îi face mare plăcere să vorbească despre această particularitate a aşezării pe care o conduce. La sediul primăriei, ne adâncim asupra unor adunări în care alăturăm de-avalma, cum se spune, şi mere, şi pere, adică şi pepeni, şi vinete, şi conopidă , ardei, castraveţi şi chiar varză. Adică varză nu prea, doar aşa cât să avem la murat, pentru că în varză alţii sunt ?doctori?, cum sunt cei din Toboliu. - Noi ne considerăm specialişti mai ales în vinete şi conopidă-reluăm discuţia cu primarul Matica. Ca să vă faceţi o idee cum stăm - ne spune el -, ţineţi cont că producţia de vinete a unui an o putem aprecia la 1400 tone, iar producţia medie la hectar ajunge la 70.000 kg , în cultură intensivă, în condiţii de irigaţie. În aceleaşi condiţii, producţia unui an, pe cele 20 hectare cultivate cu conopidă, este de 800 tone, pe hectar revenind cam 40.000 kg conopidă. Da, la noi în sat, se cultivă cu legume, diferite legume, circa 100 de hectare. Putem spune că satul nostru şi-a găsit vocaţia. Prin excelenţă, suntem cultivatori de legume. Este o marcă la care ţinem, o carte de vizită ce ne face cinste şi pe care, prin munca noastră, prin efortul fiecărui cultivator, o îmbogăţim, dându-i o nouă valoare, cu fiecare an ce trece. Aceste cuvinte ni le-a spus primarul Teodor Matica, dar deplinul lor înţeles nu l-am perceput decât după vreo două-trei zile, când întâmplarea ne-a călăuzit în ?bătătura? familiei Puia Vasile şi Sofia, pe care primarul îi apreciază printre cei mai de frunte legumicultori ai satului. Am stat îndelung de vorbă cu ei şi le-am cunoscut şi bucuria pe care le-o aduce în prag rodul pământului, dar şi marea şi zilnica trudă cu care sunt datori pământului cei care vor să-l facă să rodească. - Eu vă spun cum e, şi mai ales cum a fost, că n-am de ce să ascund ceva şi nici nu mi-e ruşine cu nimic - astfel şi-a început succinta relatare a vieţii sale doamna Sofia Puia, o femeie şi jumătate, cum s-ar spune, dar nu numai după înfăţişarea fizică, pentru că , recunoaşte ea "am câteva kilograme în plus, e adevărat, dar şi putere de muncă cât doi bărbaţi... Aş fi în stare să ţin singură o Salontă întreagă", spunea ea, referindu-se la ştiinţa de a aşeza lucrurile cap la cap, întregindu-le, la priceperea pe care a demonstrat-o în conducerea gospodăriei şi a legumiculturii, adică, mai altfel spus, la tehnica organizării activităţii din ograda şi ogorul propriu. Şi-apoi, cine ştie, dacă nu cumva iarna care se apropie îi va fi sfetnicul cel bun, că tot vine anul electoral, şi ce, nu s-au mai văzut femei primari? Ba încă, cum! Adevărul e că nu la primărie îi stă gândul Soficăi Puia, ci la... udarea prin picurare. - Să ştiu că ajung să nu mănânc nimic toată iarna, da` nu mă las până nu cumpăr tot ce trebuie, ca să încerc şi această metodă, şi-apoi, dă-le-n boambile, că la urma urmei omul e stăpânul lucrurilor şi dacă vrea poate orice! Acesta este crezul Soficăi, iar existenţa ei de până acum n-a făcut decât să-l confirme. - Eu am fost fată săracă, ai mei neavând de unde să-mi dea pământ. M-am luat cu omul meu, cu Vasile, şi-am început să tragem la greu. Eu pe câmp cu sapa, el era tractorist. În timp, am reuşit să ne mai cumpărăm pământ, iar canalul fiind aproape, sigur că gândul irigării terenului a venit de la sine. Am băgat bani mulţi în coloană (reţeaua de conducte), dar fără apă nu faci nimic. În toată vara asta, cu călduri cum nu s-au mai văzut, a plouat doar de trei ori peste sat. Firele de vinete, de roşii, de ardei care au scăpat neudate sunt pur şi simplu arse. La marginea satului, cu un capăt sprijinit în malul canalului colector, se întinde terenul familiei Puia, dar şi a ginerelui Vasile Matei care e căsătorit cu fiica cea mare a familiei Puia, Florica, cu care are un băieţel, cuminte şi harnic. ?Lucrăm împreună, dar fiecare ne ştim socotelile. Tocmai am cumpărat o ?hondă?(pompă pentru apă) pe care am dat câteva milioane bune, dar dacă n-ai scule cum trebuie, nimic nu faci. Şi atunci, acolo, în câmp, am înţeles pentru prima dată ce înseamnă un adevărat legumicultor şi cum se întreţine o cultură. Fir de buruiană n-am văzut, iar plantele, fie vinete, ardei sau roşii, cresc una într-alta , ţinându-şi umbră cănd e caniculă şi sprijinindu-se cănd e vijelie. Iar la nivelele de jos, sau la parter, se află roada. Fructul. Atât de multe şi atât de mari încât am exclamat ca munteanul când a văzut girafa: ?Aşa ceva nu există!? Dar alt argument în afara ilustraţiilor foto nu avem. Sperăm să pară convingătoare. Am încredinţa-o pe Sofica şi pe întreaga ei familie că nu vom face afirmaţii nelalocul lor, că nu vom spune nimic nepotrivit, de care ei să se jeneze în faţa consătenilor. Aceasta ne-a fost înţelegerea, condiţia pentru care dna Sofica a acceptat să stăm de vorbă. Dar numai după ce am încredinţat-o că primarul ne-a recomandat şi alţi legumicultori de frunte precum Floare Urdea, Ioan Benea, Gavril Bot - specialişti în vinete, sau cei în conopidă: Florin Brândaş, Gheorghe Herman, Radu Vesa şi câţi alţii nu mai sunt între cei 400 de legumicultori ai satului Avram Iancu, tuturor dorindu-le noi o toamnă cât mai bogată. Nicolae ŞANDRU P.S.Metoda la care se referea Sofica este adusă din alte părţi (din ţară vecină) şi constă într-o amenajare specială a patului germinativ, astfel că apa, îmbogăţită cu toate sărurile minerale necesare, ajunge la rădăcină printr-o permanentă picurare, ceea ce-i perimtă o asimilare totală. ?Da` ce boambile, noi n-om putea face? Da` cum nu!? - a zis Sofica, folosind din nou expresia ei preferată.