Ieri, reprezentanţii Companiei Holcim România au organizat un seminar la Fabrica de Ciment din Aleşd, oferind detalii despre caracteristicile industriei cimentului, ale materiilor prime, ale procesului de producţie, precum şi despre serviciile de protecţie a mediului, preocupare prioritară a conducerii instituţiei. Holcim România, filială a Holcim Ltd. Group, fondată în Elveţia, cu un secol în urmă, operează în peste 70 de ţări de pe toate continentele şi a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase proiecte în vederea îmbunătăţirii protejării mediului, prin dotarea celor trei fabrici de ciment pe care le deţine pe teritoriul României, situate în Aleşd, Turda şi Câmpulung, cu echipamente de monitorizare continuă a emisiilor de noxe. Acestea au fost mult reduse prin implementarea conceptului de staţie ecologică de betoane. Potrivit reprezentantului Holcim, Luminiţa Oprea, dintre cele 300 de milioane de euro investite în România din 1997 până în prezent de către companie, 20 de milioane de euro au fost destinate, între anii 1998 şi 2004, pentru protecţia mediului. Astfel, au fost achiziţionate, printre altele, filtre de praf performante la principalele instalaţii de producţie şi la cele auxiliare, iar sistemul de gestionare a apei (decantoare, separatoare) a fost şi el îmbunătăţit. După modernizarea liniei de producţie din cursul anului trecut, în 2005, peste 32 de milioane de euro vor fi investite în coprocesarea deşeurilor, sănătatea şi securitatea în muncă, reabilitarea carierelor şi proiecte sociale. Dacă o fabrică tradiţională din domeniu nu permite un flux continuu de producţie, nu la fel stau lucrurile în cazul unei staţii ecologice de betoane, în care se lucrează 365 de zile pe an, la o capacitate de producţie de circa 3000 de tone. Anul 2004 s-a dovedit a fi cel mai rodnic, înregistrându-se o cifră de afaceri de 130 de milioane de lei, mai mare cu 30 la sută mai mult decât în anul precedent. Holcim România oferă şi servicii de mediu generatorilor de deşeuri prin coprocesare şi transformare în combustibili şi materii prime alternative folosite, apoi, în procesul de fabricare a cimentului. Compania este autorizată să prelucreze circa 100 de tipuri de deşeuri, printre care şi anvelopele uzate de cauciuc, pe care le recuperează în proporţie de 95 la sută. Instituţia a iniţiat de-a lungul timpului şi o serie de proiecte la şcoli gimnaziale şi liceale, pentru formarea unui comportament civic de protecţie a mediului înconjurător, la copii, încă de la vârste mici.