Aflat ieri în Oradea pentru a participa la procesul intentat de prefectul judeţului Cluj, proces aflat pe rol la Tribunalul Oradea, secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a declarat că acest dosar este o înscenare a celor de la putere care încearcă să-l oprească din drumul său triumfal spre un al patrulea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca. "Acelaşi lucru l-au încercat şi acum patru ani, cu dosarul Alimentara, dar nu au reuşit. Acum sunt acuzat că nu am convocat, în şedinţe ordinare şi extraordinare, Consiliul Local, dizolvat în urmă cu un an şi jumătate", a declarat liderul PRM-ist. Tot cu această ocazie, Gheorghe Funar şi-a exprimat convingerea că va câştiga din primul tur alegerile pentru fotoliul de primar, pentru că ceilalţi contracandidaţi sunt nesemnificativi. "Actualul prefect susţine că va candida pentru PSD, dar este cel mai puţin combativ contracandidat dintre toţi pe care i-am avut până acum. Nu este un adversar pentru mine", a precizat secretarul general al PRM. Pentru Consiliul Local, primarul în exerciţiu al Clujului speră să obţină cel puţin 50% din voturile clujenilor. Altfel stă situaţia în Bihor, unde colegii de partid ai lui Funar speră să câştige suficiente locuri în Consiliul Judeţean cât să le permită obţinerea postului de vicepreşedinte al acestei instituţii. Liderii PRM Bihor şi-au exprimat chiar grija că triumviratul PD-UDMR-PSD se pregătesc să fraudeze alegerile. Consilierul judeţean Vasile Gârba a declarat că PD Bihor se află într-o mare criză de imagine şi că nu ştie cu cine să se mai alieze. "Noi avem cel mai mult de suferit din această cauză pentru că îşi îndreaptă atenţia împotriva noastră. Deja trei dintre primarii PRM au fost cooptaţi în PD", a precizat acesta. În perspectiva alegerilor locale, liderii PRM Bihor afirmă că nu vor face nici un fel de alianţă, fiind convinşi că au foarte mulţi simpatizanţi în judeţ. "După alegeri, în funcţie de interesele partidului, ne putem alia cu oricare dintre partide, mai puţin UDMR, care nu este partid, ci uniune culturală", a declarat deputatul Paul Magheru, preşedinte al PRM Bihor.