Căsuţe de tip familial în locul centrelor de plasament Instituţiile de tip vechi sunt o moştenire deosebit de grea pentru copilul aflat în dificultate, datorită efectelor pe care viaţa de instituţie o lasă asupra copilului. De aceea, personalitatea copilului este distorsionată, iar acesta prezintă întârzieri în dezvoltarea fizică şi mentală, precum şi incapacitatea de a fi independent. Aceste efecte instalate timpuriu la copiii instituţionalizaţi pot şi trebuie ameliorate, uneori poate chiar înlăturate. În acest scop, de câţiva ani, la nivel central s-a dispus închiderea centrelor de plasament care adăposteau sute de copii, locul lor fiind luat de căsuţele de tip familial. În judeţul Bihor există deja 25 de astfel de căsuţe, în care locuiesc aproximativ 250 de copii. "Nicăieri nu-i ca acasă..." Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor a decis restrângerea activităţii în centrele de plasament mari. Centrul de plasament nr. 1 Oradea s-a înscris în evoluţia sa în rândul instituţiilor mari, de tip rezidenţial, în care erau găzduiţi câteva sute de copii. "Pentru că această instituţie nu se putea restructura datorită infrastructurii rigide, s-a decis închiderea sa. Din această perspectivă serviciile de tip rezidenţial, în centrele de plasament de tip familial, mai ales pentru copiii cu handicap grav aflaţi în instituţie, s-a impus ca o soluţie viabilă. Aceste centre pot oferi servicii cu caracter specializat, în funcţie de nevoile şi de caracteristicile individuale şi nu un pachet de servicii standardizat, de asistenţă paleativă, care să asigure doar satisfacerea nevoilor stringente ale acestei categorii de copii", a precizat Ciprian Novac, DGASPC Bihor. În parteneriat cu Fundaţia Hope and Home for Children din Baia Mare s-au construit şi deschis alte zece centre de plasament de tip familial în Oradea, unde locuiesc copii proveniţi din Centrul de Plasament nr. 1 Oradea. "În Bihor există 25 de centre de plasament de tip familial, în fiecare dintre acestea trăind câte 10-12 copii, pentru care există tot atâtea persoane angajate", a mai spus Ciprian Novac. În momentul de faţă, în Bihor, mai există un singur centru de plasament cu peste 100 de copii, Centrul de Plasament nr. 2, situat în Oradea. Unul dintre centrele de plasament de tip familial este Casa Curcubeu, unde, într-o atmosferă familială, 10 copii abandonaţi, cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, locuiesc şi trăiesc ca în sânul unei familii adevărate. "Casa a fost deschisă în 2002. Copiii au fost aduşi aici direct de la spital sau din centrul de plasament care s-a desfiinţat. Erau foarte speriaţi şi nu puteau să intre în contact cu nimeni. După patru ani, schimbările sunt evidente: merg la şcoală, vorbesc cu colegii, profesorii şi cu vecinii. Mai mult, în ciuda afecţiunilor pe care le au, ştiu să se comporte civilizat", povesteşte Filinuţa Muscă, coordonator centru. Casa este dotată şi utilată corespunzător. Copiii au la dispoziţie două dormitoare, o sală de mese, o sală de joacă, bucătărie, grupuri sanitare şi curte interioară spaţioasă, precum şi un microbuz destinat transportului micuţilor. Totodată, casa este racordată la toate utilităţile necesare: apă potabilă, energie electrică, canalizare şi termoficare. "Rolul casei familiale este acela de a oferi sprijin în formarea sau dobândirea unor deprinderi care să-i asigure copilului independenţa vieţii personale; deprinderea unui program de viaţă ordonat şi bine structurat - somn, servirea mesei, joc etc.", a mai spus Filinuţa Muscă, coordonatoarea casei.