Pe parcusul controalelor din ultimele săptămâni, desfăşurate în şcolile bihorene, inspectorii sanitari au constatat mai multe deficienţe. Pentru remedierea acestora au fost trasate termene care trebuie respectate, deoarece nerespectarea lor ar putea atrage sancţiuni pecuniare sau chiar suspendarea activităţii. În perioada 16 - 23 august, Autoritatea pentru Sănătate Publică Bihor a desfăşurat o acţiune tematică de control privind stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ în vederea reluării anului şcolar, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Bihor. Au fost verificate cu prioritate unităţile şcolare cu personalitate juridică în care au fost derulate investiţii de peste 500.000 lei, precum şi unităţile care au înregistrat neconformităţi la controalele anterioare. Controalele au vizat, în special, şcolile din mediul rural unde condiţiile în care se desfăşoară activităţile sunt sub nivelul celor din oraşe, dar au mai fost verificate şi şcolile din Ştei, Vaşcău şi Nucet. Au fost controlate 371 de şcoli dintre care 169 de grădiniţe, 113 şcoli cu clasele I-IV, 82 de şcoli cu clasele I-VIII şi şapte licee. Dintre toate unităţile controlate, doar 66 erau autorizate din punct de vedere sanitar, 21 de grădiniţe, 12 şcoli cu clasele I-IV, 28 de şcoli cu clasele I-VIII şi 5 licee. La verificări au fost găsite 25 de şcoli fără sursă de apă, care au fost somate să asigure sursa minimă de apă până în 15 septembrie, altfel riscă să le fie suspendată activitatea. Acelaşi termen a fost stabilit pentru remedierea deficienţelor constatate la 167 de unităţi şcolare a căror grupuri sanitare nu corespundeau stadardelor minime. Din punctul de vedere al stării clădirilor au fost descoperite 107 de clăriri care nu erau în stare bună. Multe şcoli au probleme În judeţ au fost descoperite multe şcoli care trebuie neapărat să îşi remedieze problemele, având deficienţe la asigurarea condiţiilor igienico-sanitare minime desfăşurării procesului instructiv-educativ (lipsa apei potabile şi/sau a grupurilor sanitare necorespunzătoare, şi/sau clădiri necorespunzătoare). Printre acestea se regăsesc Şcoala cu clasel I-VIII din Sârbeşti, Şcoala cu clasele I-IV Băiţa Plai, Şcoala cu clasele I-VIII Călaţea, Şcoala cu clasele I-IV Surduc, Şcoala din Deal-Romi, Grădiniţa cu Program Normal şi şcoala cu clasele I-IV Săbolciu. Toate acestea au primit ca termen de remediere a deficienţelor constatate până la 15 septembrie. Pentru a îmbunătăţi condiţiile din şcolile bihorene urmează să fie întocmit, până în 5 septembrie, un plan de măsuri pentru autorizarea unităţilor de învăţământ. După aceea vor avea loc mai multe întâlniri de lucru la care vor participa reprezentanţii inspectoratului şcolar, ai ASP Bihor, ai prefecturii şi ai primăriilor din judeţ. Oricum, înainte de începerea şcolii, unităţile care au primit termene de remediere a problemelor se pot aştepta să primească o nouă vizită din partea inspectorilor Inspecţiei Sanitare de Stat.