Noile valuri de înregimentări în PSD au determinat conducerea filialei locale a partidului de guvernământ să-şi mărească numărul de membri din forurile de conducere. În urma negocierilor purtate atât cu PSM, cât şi cu cei care au părăsit PUR-ul, PSD a arătat că este foarte generos, oferindu-le noilor veniţi o căruţă de funcţii. Astfel, Biroul Executiv va ajunge de la 45 de membri, cât are în prezent, la 71, prin cooptarea a nouă membri PUR şi nouă ai PSM şi prin "înaintarea în grad" a unor pesedişti. În Consiliul Judeţean al PSD vor fi primiţi 19 PSM-işti şi 20 de umanişti. De asemenea, cele două partide au mai primit câte două posturi de vicepreşedinţi în Delegaţia Permanentă şi un post de secretar pentru PSM şi două pentru PUR. ... şi se caută titulari pentru ele... "Astfel, vom coopta suficienţi membri ai PUR şi PSM în conducerea partidului nostru, pentru a putea acoperi toate organizaţiile pe care aceste două partide le-au avut în Bihor. Aşteptăm ca, până vineri, când vom avea şedinţa Consiliului Judeţean, fiecare partid să prezinte propunerile nominale pentru fiecare post oferit", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Ioan Mang, actualul vicepreşedinte al PSD Bihor, care a fost propus de Delegaţia Permanentă pentru funcţia de preşedinte executiv. Propunerea mai trebuie doar să fie validată, vineri, în şedinţa Consiliului Judeţean. Hai la PSD cu grăbire... Pentru acele partide sau fracţiuni de partide care ar fi tentate să intre în marea familie a PSD, dar se tem că nu vor avea parte de funcţii, Ioan Mang are cuvinte de încurajare: "Locuri în forurile de conducere mai sunt destule, de exemplu, pentru Biroul Executiv avem o limită maximă de 77 de membri, în momentul de faţă având doar 71, iar în Consiliul Judeţean mai avem încă 32 de locuri goale". Lovitură de pedeapsă pentru Retegan Din păcate, printre cei lăsaţi deoparte la împărţeala pe ciolan se află actualul subprefect, care nu mai are şanse să-şi păstreze actualul fotoliu, chiar dacă şi-a depus adeziunea pentru intrarea în PSD. În cadrul Delegaţiei Permanente s-a luat decizia, în unanimitate, de a-l schimba pe subprefect. Acest post a fost oferit, deja, UDMR Bihor. Decizia de înlocuire a lui Retegan va fi adusă la cunoştinţa Guvernului în această săptămână, astfel că, în curând, prezenţa lui în clădirea Prefecturii va fi doar o amintire.