Depinde cum vezi jumătatea paharului - pe cea goală sau pe cea plină. Deocamdată, paharul, care înseamnă 50.000 de hectare pe care se va însămânţa, în Bihor, grâul de toamnă, aducătorul pâinii de anul viitor - îşi expune jumătatea sa mai mult goală. Adică s-a reuşit însămânţarea unei suprafeţe infime, 5000 de hectare, lucrare aflată la debut. Depinde, însă, meteorologic vorbind, cum va fi timpul, în perioada următoare, astfel încât să nu apară surprize cu încadrarea în perioada optimă a semănatului. S-a reuşit, însă, mai mult, la însămânţarea orzului de toamnă (4000 din cele 5000 de hectare programate) şi a orzoaicei de toamnă (800 hectare, din 1000 hectare programate). Cee ce urmează nu e greu de anticipat: creşterea ritmului la însămânţarea grâului, lucrare pentru care există asigurată cantitatea necesară de sămânţă. Cât priveşte eliberarea terenului şi efectuarea arăturilor în vederea însămânţării culturilor de toamnă, lucrările respective sunt la "cotele" de 70%, respectiv 75%, fiind creat acel "front" pentru pregătirea patului germinativ şi semănatului. Din păcate, terenul este uscat, din cauza secetei prelungite. Dacă e să ne referim la recoltarea porumbului - cel mai important episod al strângerii roadelor toamnei, unde în Bihor acesta ocupă o suprafaţă de 99.831 hectare -, în hambare se află deja o cantitate de peste 284.000 de tone de porumb, culesul efectuându-se pe 80% din suprafaţă.