Forfotă mare ieri după prânz în Parcul I.C. Brătianu. Aproape 120 de elevi din clasele V-VI au concurat în etapa finală la cros a concursului "Bihorul în mişcare", organizat de DJST şi ISJ Bihor.

 

La start s-au aliniat primii zece clasaţi din cele şase centre ale judeţului (Oradea, Salonta, Valea lui Mihai, Aleşd, Marghita şi Beiuş), băieţii având de parcurs 1200 metri, iar fetele, 1000 metri. La ambele secţiuni s-au impus elevii unor şcoli orădene, dar în partea superioară a ierarhiilor s-au regăsit mulţi copii din provincie şi mediul rural, semn că şi acolo există destule talente, numai că prea puţini au posibilitatea să facă sport de performanţă. Încurajarea practicării mişcării şi depistarea copiilor de perspectivă constituie scopurile acestei acţiuni, care urmează să-şi desemneze cele mai bune echipe la fotbal şi handbal pe 5 noiembrie, tot la Oradea.

 

BĂIEŢI

1. Adrian Bejuşca - Şcoala "Oltea Doamna" Oradea

2. Claudiu Manea - Şcoala "Nicolae Bălcescu" Oradea

3. David Şuta - Şcoala "Zelk Zoltan" Valea lui Mihai

4. Florin Covaci - Şcoala nr. 2 Tăşad

5. Tudor Andrei Pop - Colegiul Naţional "Teodor Neş" Salonta

6. Alexandru Bronţ - Colegiul Naţional "Teodor Neş" Salonta

7. George Negrean - Şcoala "Oltea Doamna" Oradea

8. Viorel Moise - Şcoala "Nicolae Porumb" Tulca

9. Cosmin Abrudan - Liceul Teoretic Nr. 1 Bratca

10. Nicuşor Borz - Şcoala nr. 1 Avram Iancu.

 

FETE

1. Patricia Goina - Şcoala nr. 11 Oradea

2. Beatrix Nan - Liceul Teoretic "Ady Endre" Oradea

3. Timea Ivan - Şcoala nr. 1 Sâniob

4. Korodi Margit - Şcoala "Balasi Jozsef" Curtuişeni

5. Denisa Curpaş - Colegiul Naţional "Teodor Neş" Salonta

6. Peto Alexandra - Şcoala Sântion

7. Florentina Ghitea - Colegiul Naţional "Teodor Neş" Salonta

8. Kulinyak Greta - Şcoala Şimian

9. Roxana Dordea - Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" Aleşd

10.Ioana Vancea - Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" Aleşd.

Eforturile copiilor au fost răsplătite cu premii de către sponsori care au recompensat primii zece clasaţi cu echipament sportiv (Decathlon), respectiv primii cinci cu rechizite şi alte accesorii (Selgros), dar şi de DJTS Bihor, cu medalii şi trofee. Festivitatea a fost oficiată de directorul DJST Bihor, Petruţ Drăgan; inspectorul şcolar de educaţie fizică şi sport, Călin Hoţupan, şi de reprezentanţi ai sponsorilor.