Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor informează contribuabilii că au intrat în vigoare prevederile OUG Nr. 54/2010 privind stabilirea/schimbarea sediului social al unei firme.

Certificat pentru sediul social

Sediul social reprezintă un element de identificare al oricărei societăţi comerciale, el fiind stabilit la constituirea societăţii, prin actul constitutiv. Art.XIII din OUG nr.54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale aduce modificări prevederilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale. Astfel, la înmatricularea societăţii comerciale şi la schimbarea sediului social, operatorii economici au obligaţia de a prezenta la Oficiul Registrului Comerţului documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social, înregistrat la unitatea fiscală unde se situează imobilul cu destinaţie de sediu, precum şi certificatul emis de administraţia fiscală, pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social. Solicitantul (cel care cedează folosinţa bunului imobil) are obligaţia de a depune la administraţia fiscală în a cărui rază teritorială se află bunul imobil, Cererea de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social, însoţită de acte doveditoare.

Documente necesare

Pe lângă Cerere, operatorul economic are obligaţia de a prezenta: actele doveditoare a dreptului de folosinţă (titlu de proprietate, contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, contract de comodat, etc.); actul de identitate al solicitantului şi/sau împuternicirea, după caz; actul care atestă numirea reprezentantului legal al persoanelor juridice. Dacă depunerea se face la Registratură - actele doveditoare se prezintă în original şi copie pentru certificarea conformităţii copiei cu originalul. Dacă depunerea se realizează prin poştă, actele doveditoare vor fi transmise în copie legalizată. Administraţia fiscală va organiza la nivel de adresă a spaţiului, Registrul de evidenţă a spaţiilor cu destinaţie de sediu social. "Ca urmare a depunerii de către solicitant a cererii, precum şi a celorlalte acte doveditoare, Administraţia fiscală va emite Adeverinţa privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi Certificatul pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social"- precizează dl. Ioan Mihaiu, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (GDFP) Bihor. Ambele documente se timbrează cu taxa de timbru extrajudiciar de câte 2 lei. Formularul de cerere se poate descărca de pe site-ul www.anaf.ro, meniul "Asistenţă contribuabili", submeniul "Toate formularele cu explicaţii", astfel cum s-a aprobat prin OPANAF nr.2112, publicat în Monitorul Oficial nr.443/01.07.2010.