Atleta Cornelia Deiac (17 ani) a fost desemnată cea mai bună sportivă a judeţului Bihor pe anul 2005, conform clasamentului întocmit de Direcţia Judeţeană pentru Sport. Ea a mai fost premiată de Federaţia Română de Atletism, cât şi de Studioul Teritorial al Radio Cluj, în colaborare cu cotidianul Pro Sport. Am purtat o scurtă discuţie cu atleta legitimată la CSU-LPS Bihorul (antrenori, Mariana şi Virgil Preda), înaintea premierii de ieri, de la Hotel Continental. - Cum apreciezi sezonul pe care l-ai încheiat? - La finele anului trecut, mi-am propus două obiective: să sar peste 6,50 m şi să obţin o medalie la Mondialele de juniori II. Am reuşit să urc pe podium la Marraquesch şi chiar dacă n-am depăşit 6,50 m, sunt mulţumită de prestaţia mea din acest an. Sigur, în sport, întotdeauna este loc pentru mai bine. - Cum e să participi la un campionat mondial şi să obţii şi o medalie? - Este un sentiment ciudat şi, în acelaşi timp, unic. Emoţiile sunt mai mari, nu e ca o întrecere obişnuită, iar în momentul când ţi se ridică steagul ţării pe catarg, simţi că munca ta a fost răsplătită cu adevărat. - Ai fost aleasă cea mai bună sportivă a judeţului Bihor. Te aşteptai la această distincţie? - Mă simt foarte onorată şi fericită în acelaşi timp. Mă bucur că munca mea şi a antrenorilor mei a fost apreciată de oamenii de sport din judeţul Bihor. - Ce-ţi propui pentru următorul an, dar şi pentru acest ciclu olimpic? - În primul rând, să fiu sănătoasă, pentru că din cauza problemelor medicale pe care le-am avut anul trecut, a trebuit să ratez sezonul de sală. Pentru 2006, îmi propun să am o prestaţie constantă în fiecare concurs, cu rezultate între 6,30 şi 6,40 m, dar aş dori să am şi o performanţă care să depăşească 6,50 m. Visul meu este să particip la Olimpiadă. Prima ocazie o voi avea în 2008, la Beijing, şi-mi doresc foarte mult să fiu prezentă acolo. Chiar dacă voi îndeplini doar baremul B, doresc să mă calific la Olimpiadă şi să intru în finală.