Legea pentru modificarea prevederilor Legii nr.84/1998 transpune pe deplin prevederile Directivei 2008/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, reglementând situaţia mărcii comunitare pe teritoriul României.
Procedura "publicării cererii de marcă"
Noile prevederi aduc o serie de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte terminologia folosită, precum şi în ceea ce priveste procedura de protecţie a mărcilor, prin publicarea cererii, corelată cu procedura opoziţiei şi a observaţiei. Astfel, în procedura administrativă de examinare a cererilor este reintrodusă procedura "publicării cererii de marcă" în maximum 7 zile de la data depunerii acesteia. În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii, orice persoană interesată poate formula observaţii privind cererea de înregistrare a mărcii, pentru motivele absolute de refuz, precum şi opoziţii la înregistrarea mărcii, pentru motivele relative de refuz.
Cererea de înregistrare a mărcii
Cererea de înregistrare a mărcii trebuie să conţină următoarele elemente: solicitarea explicită a înregistrării mărcii; datele de identificare a solicitantului şi, după caz, a mandatarului; o reprezentare grafică, suficient de clară, a mărcii a cărei înregistrare este cerută; lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii; dovada achitării taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mărcii. Cererea de marcă comunitară se depune la OSIM, acesta va înscrie data primirii cererii şi, fără să procedeze la examinare, o va transmite Oficiului de Armonizare în Piaţa Internă, pentru depunerea unei cereri naţionale, în termen de două săptămâni, cu plata taxei prevăzute de lege.
Contrafacerea - amendă de la 50.000 la 150.000 lei
Modificările aduse Legii nr. 84/1998 vizează şi cuantumul amenzilor pentru încălcarea legislaţiei în vigoare. Astfel, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei, săvârţirea, fără drept, a următoarelor fapte: contrafacerea unei mărci; punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate; punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică (sau sugerează) că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului.